Prima zi la Bookfest 2012 a fost ca prima zi în casă cu noul partener: amabilități, tatonări, „pot să mut asta mai la dreapta“, „sigur, chiar mă gîndeam c-ar fi bine“….
După deschiderea festivă, editorii s-au întors la standuri și și-au așteptat mușterii…care în prima zi de târg sunt sublimi, dar cam lipsesc. S-au trezit în schimb cu vizitatori, cu care au schimbat multe amabilități, au purtat discuții sensibile despre criză și prețuri – în general, nu neapărat prețurile cărților, care oricât de mici ar fi, parcă-s cam mari.
Primul eveniment care a adunat o audiență numeroasă a fost cel al editurii Cununi de Stele, lansarea cărții Sergiu Al-George văzut de noi, indienii de Amita Bhose, avându-l ca invitat pe actorul și mai nou scriitorul Dan Puric. Asaltat de admiratoare, actorul a acceptat să mai stea o vreme în standul editurii, pentru autografe, iar apoi s-a retras, lăsând în urmă un grup de doamne mulțumite că și-au văzut idolul.
După-amiază lucrurile s-au mai animat puțin, frunțile s-au mai descrețit, zâmbetele au trecut de la forma politicoasă la cea relaxată…De ce? Ca să citez un candidat penibil la Master Chef, „când dai drumul la grătar faci spectacol, ești extravagant“. De-adevăratelea! Așadar, restaurantul a început să livreze fum cu aromă de mici și cârnați în incintă. Bookfest a fost pentru scurtă vreme micfest, dar și-a făcut treaba, a potolit niște expozanți înfometați și niște vizitatori hămesiți.
Urmează probabil o zi la fel de relaxată, dedicată socializării și mai puțin planului de vânzări, dar probabil că de vineri până duminică momentele de respiro vor fi inexistente. Cel puțin eu asta le doresc editorilor, să vândă până la epuizare!