Scriu ca să povestesc. Asta am încercat întotdeauna. Și sînt avantajat față de povestitorii tradiționali, care trebuiau să își facă meseria în public și spontan. Eu pot să îmi elaborez poveștile în liniștea și la adăpostul biroului și apoi să le prezint, frumos rotunjite și lustruite, celui ce le citește. 
Nu scriu doar ca să povestesc. Orice poveste trebuie să însemne mai mult decît narațiunea propriu-zisă, să ascundă în spatele ei niște rosturi și taine. Să fie plăcerea cititorului să le descopere – dar să-i rămînă plăcerea poveștii chiar dacă nu le descoperă. Să poată fi citită la mai multe nivele, de oameni diferiți, cu gusturi diferite.
Scriu despre lumea în care trăiesc. Despre lume și despre oamenii din ea. O fac cu bucurie și tristețe, cu îndîrjire și îngăduință. Nu las să se vadă prea tare componenta asta emoțională, dar ea trebuie să fie acolo și să provoace, pe nesimțite, ceva similar în mintea cititorului. Nu vreau să las pe nimeni indiferent.
Nu scriu doar despre lumea în care trăiesc. Uneori e prea îngustă pentru visurile și spaimele noastre. În fiecare carte există tot felul de lumi: reale, visate, închipuite, dorite, temute. Scriitorii spun povești despre toți și toate și, în felul ăsta, le insuflă un soi de realitate, de viață, îmbogățind lumea reală.
Scriu poveștile pe care mi-ar plăcea să le citesc. Așa a fost cu romanul Noapte bună, copii!, la care am meditat vreo șase ani și am lucrat efectiv peste patru ani, fiindcă aveam în minte o poveste despre prietenie, adolescență și maturizare tristă, chiar tragică, pe care trebuia s-o spun cît mai bine. Și nu voiam să dezechilibrez cîtuși de puțin lumea aceea a inocenței adolescentine – oricum atît de fragilă.
Nu scriu doar poveștile pe care mi-ar plăcea să le citesc. În rubrica mea de opinie din Suplimentul de cultură, scriu adesea despre o realitate pe care fie aș ignora-o, fie aș schimba-o din rădăcini. Însă și asta face parte dintr-o poveste: din povestea personală a fiecăruia dintre noi.
Scriu pentru că nu pot altfel. Dar nu doar din cauza asta.
Carte de vizită
Radu Pavel Gheo (Gheorghiţă). Scriitor. Român din România, din Banat, din Ticvaniu-Mic şi cetăţean universal. Am scris cîteva cărţi: proză, eseistică şi un volum de studii literare. Am tradus din engleză aproximativ douăzeci de cărţi – Ernest Hemingway, Philip Roth, David Lodge, John O’Brien, Leo Strauss etc. Redactor, traducător si autor la Editura Polirom din Iaşi, redactor la revista Orizont din Timişoara şi colaborator stabil la Suplimentul de cultură din Iaşi.
Volume publicate: Valea Cerului Senin, Athena, 1997, București; Despre science fiction, Omnibooks, Satu Mare, 2001; Tritonic, București, 2007; Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a, Polirom, Iași (2003; 2004); Românii e deștepți, Polirom (2004; 2005); Fairia – o lume îndepărtată, Polirom, 2004; DEX-ul și sexul, Polirom, 2005; Radu Pavel Gheo, Dan Lungu (coord.), Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism, Polirom, Iași, 2008; Numele mierlei, Polirom, 2008; Noapte bună, copii!, Polirom, 2010.