Asperger este un test, o insurgență.
Resimt – și-mi îngădui să spun că și cei mai mulți dintre poeții generației mele – fundătura tematică, prostituția, uzura ireparabilă a cuvântului, formei, a poeziei 
majusculate, a tuturor ideilor luate de-a gata, răscroite, răscoapte. Am căutat în ultimii ani acele instrumente care ar fi avut capacitatea de a dizolva narativul, biografismul show-off, nud, dansul de păpușă al acelorași ritmuri circadiene, dâra groasă pe care o lasă truismul pretins insolit, tentația/ușurătatea de a liriciza cu mijloace facile, ostentația expresivă – cu atâta îndârjire exploatate în poezia actuală.
Exitul din infernul propriu mi s-a părut că ar putea fi, simplist, neutralizarea discursului, de-sensibilizarea lui, substituția lui eu prin oricine. Am măsluit vocea individuală în rumoare, scandare și accidental; am încercat să rup epicul în diapozitive, în tiruri de mitralieră; ispitei aforistice, tropice și narcisiace i-am întors fragmentarismul și scurtcircuitul, prin încercarea de a revaloriza evidența și de a normaliza (a standardiza, ca în limbajul administrativ), chiar à contre coeur, discursul.
Asperger nu e un story, ci suma unor cadre aleatorii, așa cum le înregistrează, în aparență, o conștiință asaltată continuu de informație: straturi adânc-traumatice peste care se așază absurde soluții colective, euri schizoide, animalizate, grotești fotografii ale feminității, conexiuni fluide și efemere, frânturi onirice, monoloage catalitice, impulsuri divergente care impun identificarea, poate crearea – din toată fiertura browniană – a unei formule logice, un antidot care să funcționeze fără greș, o utopie firește, între contururile căreia să încapă malformațiile, singurătatea fără leac, bruiajul comunicațional, aritmetica brutală a relațiilor sociale, viața de fiecare zi.
Asperger e polifonic, fiindcă vorbește despre normalitatea celorlalți și despre normalitatea (norma!) asumată, trasă direct peste piele, cea care te asimilează celorlalte piese inutile de scenografie, o cicatrice în mijlocul altora.
Carte de vizită
Rita Chirian (n. 20 mai 1982, Botoșani) este scriitoare și traducătoare. Activitate publicistică în revistele: Cultura, Convorbiri literare, Cuvântul, Transilvania etc.; deține o rubrică permanentă de critică în revista Euphorion. A tradus (din limba franceză) romanul Babylon Babies de Maurice G. Dantec (Polirom, 2009), Cartea fugilor de J.M.G. Le Clézio (Polirom, 2009) și Biblia în lumina simbolului de Julien Behaeghel (Paralela 45). Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (Botoșani, 2007, debut), obținut pentru volumul Sevraj. Poeziile au fost traduse în limbile germană, franceză, suedeză etc. Volume publicate: Sevraj – Vinea, 2006 (Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – opera prima, Premiul pentru debut acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România; nominalizare la Premiile USR pentru 2006, Euridice, Iustin Panța etc.); poker face – Vinea, București, 2010; Asperger – Cartea Românească 2012.