Dacă primele antologii ale anticipației din România au avut drept scop depășirea unei crize de identitate a genului, evidențierea unor valori proprii (dintre cele pe care astăzi le putem numi deja „clasice”) și a unui număr de autori merituoși, mulți dintre ei competitivi și în registrele „literaturii generale”; dacă următoarele și-au propus să promoveze un cenaclu sau altul, ori să marcheze momentul unei schimbări de paradigmă generațională, culegerile de după 1990 intră în componența unui spectacol mai complex, întrucât însuși SF-ul nostru s-a complicat, lărgindu-și orizontul și diversificându-și formulele de expresie.
O primă recunoaștere a faptului că genul începuse să trăiască după un alt calendar vine, în mod paradoxal, chiar de la o antologie realizată pe criterii clasice: Timpul este umbra noastră (Editura Dacia, 1991), volum conceput și argumentat de Cornel Robu. Culegerea nu mai era interesată de ansamblul realizărilor genului, „de la origini până în prezent” (ca să folosesc sintagma călinesciană), ci de stricta actualitate a celor două decenii premergătoare alcătuirii ei. Prin această compartimentare temporală, nume sonore ce n-ar fi putut lipsi dintr-o panoramă completă a SF-ului românesc (Victor Kernbach, Sergiu Fărcășan, Ion Hobana, bunăoară) sunt date la o parte în favoarea celor care au ilustrat în chip convingător povestirea perioadei intrate în atenția antologatorului și care, la data apariției, reprezenta actualitatea cea mai fierbinte a genului. Din generațiile vechi mai rezistau pe poziție abia câțiva, Vladimir Colin, Horia Aramă, Miron Scorobete (Crohmălniceanu, cu ale sale Istorii insolite, era aproape un „debutant” în SF), iar contribuțiile selectate din Mircea Eliade și Mircea Horia Simionescu trebuiau să arate că nu e cazul să se simtă nimeni ofensat când condeiul unor scriitori importanți din mainstream este surprins umblând sprinten printre temele și motivele genului. Grosul acestei ample panorame se dedică „noului val”, optzeciștilor, însă nu la grămadă, ca în culegerile de autopromovare generațională, ci într-o selecție riguroasă pe criterii estetice. Pe aceștia îi putem găsi într-o listă de sumar consistentă, de la Rodica Bretin și Ovidiu Bufnilă, la Mihail Grămescu și Ovidiu Pecican, de la Cristian Tudor Popescu și Mircea Liviu Goga, la Silviu Genescu și Lucian Merişca.
Prezentarea generoasă și sub auspicii critice convingătoare a optzeciștilor va fi urmată curând de o ambițioasă ieșire în scenă a altei promoții de autori, lucru dovedit tot de o antologie, Motocentauri pe acoperișul lumii (1995). O antologie și, în același timp, o carte-manifest menită să spună mai multe lucruri odată. Întâi, că generația anilor ’90 exista deja și își cerea dreptul la recunoaștere publică. În al doilea rând, că ea se delimita polemic de formele anterioare ale SF-ului și de reprezentanții lor, uneori chiar și de literatura luată în ansamblu, reclamându-și descendența din cyberpunk-ul american. Era, totodată, și o antologie tematică, întrucât grupul autorilor incluși nu venise cu texte selectate dintr-un fond preexistent, pe principiul unei reprezentări subiective, ci cu povestiri create anume, ca momente dintr-un scenariu de civilizație alternativă conceput în comun și dezvoltat în manieră personală de fiecare dintre cei antologați. Semnatarii acestor lucrări sunt Dănuţ Ivănescu, Ionuţ Bănuţă, Caius Stancu, Sebastian A. Corn, Cătălin Ionescu, Doru Stoica, Don Simon și Michael Haulică. Nume noi pentru epocă, dispuse să se afirme zgomotos (inclusiv prin metafora de lume virtuală a „motocentaurilor”), dar dintre care câteva au rezistat și după dispariția tribunei lor, Jurnalul SF, devenind în chip firesc unii dintre autorii în vogă ai anticipației scrise azi.
S-ar putea spune că volumul menționat mai sus a dat undă verde unui șir întreg de antologii tematice, în care ideea de participare pe criteriul generației rămâne subteran prezentă, dar tema primează. Față de antologiile tematice din anii ’80, noile subiecte sunt incontestabil mai libere și mai incitante, urmărind chiar să servească, la modul compensatoriu și recuperator, teme prohibite sub cenzura ideologică de odinioară. Astfel, despre SF (și nu doar despre cel din România) s-a putut spune că suferă de pudibonderie, neglijând, ba chiar evitând deliberat sexualitatea din lumile anticipate. Mai multe antologii datorate lui Dan-Silviu Boerescu: Iubiri subversive (1998), Plaja nudiștilor (1999), Don Quijote, prostituata şi alte personaje (2000), toate publicate la editura bucureșteană Allfa, vin să contrazică prejudecata de care aminteam, incluzând și povestiri SF care acceptă „provocarea” temei, semnate de Mihail Grămescu, Dănuț Ivănescu, Ovidiu Bufnilă, Sebastian A. Corn, Liviu Radu, Costi Gurgu și Jean-Lorin Sterian. Mai încoace, Societatea Română de Science-Fiction și Fantasy, în cadrul seriei sale de antologii, și-a lansat propria comandă de „povestiri erotice SF”, din care a rezultat antologia Venus (2011), cu colaborarea lui Cristian-Mihail Teodorescu, Ștefana-Cristina Czeller, Silviu Genescu, Ioana Vișan, Ștefan Ghidoveanu, George Lazăr, Liviu Radu și Antuza Genescu.
Mai vechile antologii cenacliere par să fi descoperit forme noi de manifestare, potrivite realităților culturale din prezent. După inflația de cenacluri din anii ’80, putem vorbi astăzi abia de câteva grupări mai puternice („ProspectArt” la București, „Helion” la Timișoara, „Quasar” la Iași), lângă care alte câteva de dată recentă au încă de trecut proba rezistenței și a valorii proprii. La baza antologiilor SRSFF (Alte țărmuri, 2009, Pangaia, 2010, deja pomenita Venus) stă echipa de la „ProspectArt”, însă soluția unei formule cu deschidere națională ridică și pretențiile, și cota proiectului. O asociere cu caracter cenaclier este, în ultimă instanță, și Grupul Kult, funcționând însă la modul neconformist, în spațiul virtual. Volumele sale (Cronicile sângelui și Vremea demonilor, ambele publicate în 2001, Radharc, 2005) ilustrează specia antologiei de grupare estetică, promovând, prin Ana-Maria Negrilă, Bogdan-Tudor Bucheru, Costi Gurgu, Florin Pîtea și Jean-Lorin Sterian, un SF de deliberată și programatică interferență cu domeniile fantasy și horror.
În această diversificare continuă a culegerilor tematice, să mai consemnăm și antologiile de editor, multe dintre ele legate de numele lui Horia Nicola Ursu și de Millennium Books, unde anii din urmă au văzut născându-se seria consacrată Premiilor Galileo (2011, 2012 și ce va mai urma). Ele grupează povestirile premiate prin votul abonaților la revista Galileo, publicație de asemenea datorată amintitei edituri. Tot Millennium a lansat și antologiile produse special pentru a ilustra subgenuri „prizate” de publicul actual: cyberpunk, steampunk, horror. Steampunk. A doua revoluție (2011), sub îngrijirea lui Adrian Crăciun, face dovada că și românii se pot plimba cu fruntea sus prin lumile alternative în care civilizația e propulsată prin motoare cu aburi, iar navigația aeriană cade în seama baloanelor dirijabile cunoscute și sub denumirea de zeppeline. O altă antologie, Dincolo de noapte (2012), alcătuită de Oliviu Crâznic, ne convinge că nici povestirea gotică, pe care o prejudecată ne făcuse să credem că li se potrivește doar neamurilor nordice, nu reprezintă un examen de netrecut pentru scrisul autohton. Iar dacă lucrările respective reușesc să mai probeze și faptul că asemenea explorări tematice speciale au ceva în comun cu SF-ul, ori că SF-ul are tangență cu ele, atunci putem spune că genul nu stă pe loc, amorțit în tiparele de acum cincizeci de ani, ci se schimbă în ritmul în care ne schimbăm și noi. Sau poate chiar mai repede.