Romanul Spiritus de Ismail Kadare a apărut recent în colecția Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction. Considerat una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane, Ismail Kadare a fost recompensat de-a lungul timpului cu numeroase premii și distincții, printre care International Man Booker Prize în 2005 și Premio Príncipe de Asturias de las Letras, în 2009, opera sa fiind tradusă în peste 40 de țări.
Deseori comparat cu romanele lui Kundera sau Kafka, Spiritus dezvăluie consecințele tragice ale obsesiei autorității. Într-o Albanie unde oamenii poartă cusute în captușeala hainelor microfoane care le înregistrează fiecare șoaptă sau mișcare, unde teama şi ura sunt cuvintele-cheie, doar forțele străvechi și legile imuabile ale mitului mai pot interveni pentru a reinstaura ordinea.
Narat pe trei planuri paralele şi construit pe un cadru solid, romanul lui Kadare îmbină trama polițistă cu o poveste cu elemente fantastice. În centrul poveștii se află o situație aproape neverosimilă: în timpul ororilor săvârșite de dictatură, vigilența poliției secrete ajunge până la performanța de a-i interoga chiar şi pe… morți.
Securitatea albaneză amplasează mici dispozitive de înregistrare în hainele oamenilor, iar Shpend Guraziu, ucis în aparență accidental de un buldozer, este înmormântat cu un microfon asupra sa. După trei ani, la redeschiderea cazului, anchetatorii decid să îl deshumeze pentru a verifica informațiile înregistrate.
Acest fapt are consecințe nefaste, deoareceîii va urmări definitiv pe Arian Vogli, șeful Securității, pe acoliții săi şi chiar pe enigmaticul Conducător. Fie că este vorba despre un blestem, așa cum ajung să creadă chiar și scepticii ofițeri de Securitate, sau pur și simplu de un șir de inexplicabile și atroce întâmplări, pare că întunecata lume albaneză e guvernată de legi nescrise care duc în cele din urmă la instaurarea dreptății.
În aceeași colecție au mai apărut și volumele Palatul Viselor, Umbra, Amurgul zeilor stepei, Mesagerii ploii, Accidentul, Cronica în piatră, Vremea nebuniei, toate semnate de Ismail Kadare.