Avem un zoo! este o carte despre inspiraţie, pasiune şi compasiune, despre curaj, puterea de a o lua de la zero, de a investi în afaceri care poate par descurajante la primul contact. Este o carte despre iubire, despre iubirea pentru animale, dar şi despre iubirea pentru şi dintre oameni. Este o carte despre familie şi despre motoarele pe care le pornesc uneori fraţii, fiii, mamele, soţiile. Este o carte completă, bazată pe un fapt real, scrisă într-un stil mai degrabă jurnalistic decât într-unul poetic.