Despre actorul Jack Nicholson se poate spune orice, numai că este o frumusețe nu! Cu toate acestea, are un farmec aparte, cu care a cucerit multe femei (unele celebre ori topmodele), am aflat din biografia sa apărută la editura Victoria Books. Volumul intitual simplu Jack este scris de John Parker, care a pus cap la cap niște date și interviuri acordate de marele actor ziarelor și mai puțin televiziunilor (conform unui principiu al său pe care l-a respectat destul de mult).
N-am citit niciuna dintre cărțile lui Stieg Larsson, dar am vrut să văd ce scrie femeia care a trăit cu el 32 de ani și care nu beneficiază de niciunul din drepturile de succesiune de după moartea lui. Cartea Evei Gabrielsson, Millennium, Stieg și eu e ca un strigăt Bagați-mă în seamă! Am fost aici când a creat Larsson celebra trilogie, am și eu contribuția mea, vreau și eu ceva din ea. Nu zice chiar în cuvintele astea, dar în fiecare capitol găsești nenumărate dovezi de acest tip.
Pentru cine conduce echipe de creativi nu mai e o noutate că cea mai mare provocare e să știi să lași liber fiecare membru al echipei, dar să-l și poți constrânge să-și respecte deadlineurile. O balanță al cărei echilibru e fin, ca și cum ai măsura în karate bijuterii de aur. Pentru cei care au de condus un business care are în descriere obligativitatea de a fi diferit, managementul unei echipe are și alte nuanțe: cu cât sunt mai multe păreri, cu atât uniformizarea e mai mare și se realizează îndepărtarea de unicitate, de diferențiere. Iar managerul trebuie să impună o părere, fără să lase imaginea unui dictator. Și să accepte, oricât ar fi de greu, că nu e acolo ca să fie iubit și adulat de angajați.
„I-am spus lui Fernando lucruri pe care nu le-am spus nimănui… nici măcar mie însumi. (Paulo Coelho) Paulo Coelho este un om universal, care a trezit interesul întregii lumi, cum puţini au făcut-o. O sută cincisprezece milioane de oameni i-au …