Lui Alan Bradley îi place să fie straniu. În detalii, în personaje, în insistenţa cu care o pune în felia de lumină sumbră pe eroina sa, Flavia de Luce. Ea a apărut şi în Plăcinta e mai dulce la sfârşit şi se întoarce acum, în Buruiana care împleteşte ştreangul. O copiliţă pe care creatorul ei vrea s-o facă detectiv şi, ca atare, o antrenează încă din pruncie. Are 11 ani, o vârstă parşivă. E mai deşteaptă decât aiuriţii superficiali de seama ei, dar asta şi pentru că duce în spinare un bagaj emoţional mai pestriţ şi mai greu decât ceilalţi. Flavia este o Cenuşăreasă iubitoare de chimie – are două surori care o persecută şi un laborator în care coace parcă, pe alocuri, destinele lumii întregi. Nu-şi cunoaşte mama, dispărută de lângă ea, dar nici tatăl, figură absentă şi distantă, chiar dacă aflat în apropiere.