Pornită pe un drum literar nou, complet diferit de cel al romanelor despre vampiri, Anne Rice pare decisă să creeze o lume nouă, mai poetică, plină de sensibilitate şi de întrebări fundamentale. Sigur, nici lumea vampirilor nu fusese o lume simplă şi primitivă – pentru că autoarea încercase să creeze o mitologie, să descopere un substrat metafizic al făpturilor pe care şi le imaginase.