Misterioasa scriitoare de origine italiană elogiată pentru cărțile sale atât de critici cât și de cititori ne propune o nouă lectură pentru copii și tineri apărută la Pandora M în colecția LITERATI: Noaptea pe plajă. Cartea spune povestea unei păpuși, aceeași care apare pentru prima oară în romanul Povestea fetiței pierdute, Celina – o jucărie abandonată de fetița care o îndrăgea atât de tare, dar care uită de ea atunci când primește în dar un nou partener de joacă.
Nu țin minte ca vreo scriitoare să fi tulburat atât de tare apele publishingului mondial, cum a făcut-o Elena Ferrante în ultima decadă. Nu știm sigur cine e, în ciuda faptului că jurnaliștii pasionați de personalități misterioase au oferit niște indicii, care însă nu au fost confirmate de agentul literar al lui Ferrante. Nici nu prea ne pasă cine e, câtă vreme ne lasă să hoinărim prin lumea ei. Și e o călătorie pe cinste: descrieri puternice, personaje impresionante, situații insurmontabile, regrete, furie, iubire, zbatere, împăcare.
Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, pregătește pentru prima parte a acestui an atât surprize editoriale cât și continuări ale unor serii îndrăgite de cititori. Se anunță un an magic, cu povești pe cât de emoționante și tandre, pe atât de puternice și de inspiraționale.
Aveam prin generală o colegă, care mai apoi mi-a devenit prietenă, care părea un mic geniu malefic. Mereu neliniștită, mereu gata să se ia la harță cu oricine, cu replicile tăioase pregătite. Nu excela la nicio materie, dar uneori îi surprindea cu răspunsurile ei agere pe cei mai exigenți profesori. Eu eram timidă, retrasă, mă făceam mică în clipa în care intram în clasă. Nu-mi doream conversația colegilor sau atenția profesorilor. Nu tânjeam după prietenia grupului fetelor populare – nu le înțelegeam și nu aveam teren comun de dialog.