Nimic nu mi se pare mai curgător decât scrierea lui Baricco. Mai blând, mai mângăietor, mai firesc, mai puţin studiat, mai puţin preţios şi totuşi atât de strălucitor. Alessandro Baricco are darul cuvintelor mai mult decât oricare scriitor contemporan la care mă pot gândi. Poate şi pentru că mă aflu şi sub influenţa cărţii sale Emaus, care e încâlcită în felul ei şi clară şi neguroasă, dar şi luminoasă în acelaşi timp, complexă în esenţa sa pură şi atât de comună.
Patru bărbați și o femeie. Patru tineri în care hormonii scot strigăte de luptă și o femeie care atrage ca un magnet priviri, atingeri, declarații, iubiri. Apostolii și Magdalena, varianta contemporană, de liceu. Hipersexualitatea fetei, Andre, devine tema discuțiilor purtate de cei patru tineri – Bobby, Luca, Sfântul și povestitorul fără nume. Fiecare băiat reprezintă o tipologie, dar toți laolaltă dau imaginea societății contemporane în care religia încă mai joacă un rol