Spuneam nu demult că o „cale a traducerilor a fost considerată pe bună dreptate (și încă mai este) importantă pentru ca SF-ul nostru să-și facă simțită prezența în spațiul internațional. Traducerile reprezintă de fapt cea mai fericită șansă pentru creația românească, întrucât pun sub ochii cititorului străin însăși opera. Într-o asemenea formulă, textele au ocazia de a-și etala ele însele specificul, sunetul propriu, valoarea literară (dacă o au) – și încă la modul cel mai direct, mijlocit doar de arta traducătorului. Asta nu înseamnă că n-aș admite și importanța unor vehicule para-textuale, a unor evenimente menite să țină publicul „în priză, să sprijine autorii și cărțile prin propria lor prezență, prin premii, prin alte soluții de tip promoțional. Esențial este, totuși, să nu confundăm creația cu focurile de artificii ce se țes în jurul ei ca spectacol și să recunoaștem corect că, furat de efecte specifice, spectacolul tinde adesea să funcționeze în sine, cu riscul de a neglija tocmai natura și esența actului de creație de la care se revendică.