E un fel de modă să îţi scrii memoriile după ce ai părăsit o funcţie publică importantă. E tot o modă să promovezi această scriere cu mare tam-tam, chiar dacă materialul pe care îl oferi publicului nu e cine ştie ce original. Genul memorialistic obligă la introspecţie şi la decantarea tuturor evenimentelor pe care le-ai trăit într-o anumită perioadă. Îţi revizuieşti viaţa şi retrăieşti momente delicate ca să le dăruieşti cititorilor o imagine cât mai apropiată de cea pe care o vezi în fiecare zi în oglindă, fără cosmeticalele şi retuşurile de PR care ţi-au folosit în trecut. Şi te autocenzurezi până la limita la care nu mai ştii dacă e bine să îţi aminteşti anumite lucruri, dacă e bine să rememorezi anumite discursuri sau să retrăieşti anumite stări.