Prozele scrise de George Mihalcea se asortează bine cu serile în care asculţi de unul singur Noir Desir sau Massive Attack într-un apartament studenţesc sau cu zilele în care îţi afunzi nasul în carte în timp ce metroul te duce la un job lipsit de un career plan. Despre oameni ca tine vorbeşte autorul, a cărui voce sigur ţi-e cunoscută de la Radio Guerrilla, dacă te încadrezi în publicul-ţintă al întâmplărilor din Suburbia 10, unde stă acel middle class underground, ignorat de curentul majoritar, dar vizat de copywriterii dornici să creeze o reclamă despre generaţia Peter Pan sau despre aceia dintre noi rămaşi fără planuri de viaţă după ce fac rost de banii de chirie.
Bunică-mea din partea mamei, Maria, n-a fost la școală nici măcar o zi din viața-i fabuloasă în care n-a ieșit din satul ei decât până la Ploiești. A rămas analfabetă pentru că a trebuit să aibă grijă de o soră mai mică, născută în condiții nefericite și rămasă neajutoarată în toată scurta ei viață. „Cum s-o dăm, maică, la azil? Ce vină avea ea, săraca? Ș-apoi, ce-ar fi zis lumea?! Pe de altă parte, pe tata l-a acceptat în familie pentru că „E băiat cu facultate!
Întâi te îndrăgostești, trăiești din plin pasiunea, apoi devii un biet obsedat, un sclav al propriei manii. De fiecare dată îți spui că a fost ultima dată. Inevitabil, vine un moment în care trebuie să evadezi dintr-o poveste pentru a sfârși, fără îndoială, în alta. Pentru mine, fiecare vârstă a venit cu o iubire literară. Uneori mai devreme, alteori mai târziu decât m-aș fi așteptat, dar paradoxal mereu la timpul meu potrivit.