Cartea lui Markus Zusak nu este ca nici o carte cu care m-am întâlnit până acum. Pentru că, în ciuda faptului că întreaga poveste este spusă de Moartea însăși, nu am văzut niciodată o carte mai vie. Hoțul de cărți este de fapt o hoață de cărți, Liesel pe numele ei. Și își trăiește viața necăjită în inima Germaniei naziste, într-o perioadă în care Moartea însăși se declară foarte ocupată.
Nu m-am gândit niciodată la moarte cu simpatie. Sau cu acceptare. Sau cu înţelegere. Cred că sunt un om normal, pentru care moartea e un gând îndepărtat, un eveniment nefericit şi un prilej de temeri constante. Încă mai am timp sa fac pace cu ea. Sper! Moartea poate fi uneori simpatică. Amabilă. Agreabilă. Afabilă…ca să începem cu litera a din lista sa de referinţe. Nu e drăguţă, nu vine niciodată când e aşteptată, e ca o damă capricioasă care îşi schimbă poftele cât ai clipi. Mai are şi eşecuri, uneori vine dar pleacă bosumflată, pentru că viaţa învinge. Are tot timpul din lume pentru a contempla fragilitatea umană, pentru a zugrăvi sufletele în culori şi pentru a vedea cerul în tonuri diverse şi pentru a spune poveşti. Şi chiar e o povestitoare talentată. Sensibilă. Cu simţul umorului. Impresionabilă. Directă. Profundă.
O carte senzațională, Hoțul de cărți, care a captivat încă de la publicare și a câștigat de atunci tot mai mulți admiratori, numărând acum milioane și milioane de fani, apare joi în librăriile din România. La vârsta de 30 de ani, australianul Markus Zusak fusese remarcat deja ca unul dintre cei mai inovatori și poetici romancieri ai zilelor noastre. Odată cu publicarea Hoțului de cărți, el a devenit un „fenomen literar. A crescut ascultând povești despre Germania nazistă, despre bombardarea Münchenului și despre evreii care erau mânați spre lagăre prin micul oraș natal al mamei lui. A știut dintotdeauna ce poveste voia să aștearnă pe hârtie.