În ciuda controverselor iscate în jurul politicienilor de pretutindeni, constat cu plăcere că sunt și ei oameni. Și vă dau doar un exemplu: „După 13 ani de căsătorie, eram complet domesticit, slab și neajutorat, recunoaște Barack Obama. Cartea Îndrăzneala de a spera, scrisă de Barack Obama și apărută la editura Rao este scrisă în 2006, pe vremea când actualul președinte al SUA era doar senator. Deși mai slabă ca stil decât cărțile politice scrise de familia Clinton sau Tony Blair, volumul împărtășește viziunea lui Barack Obama pe diverse teme ale societății americane contemporane: insecuritatea economică, tensiunile rasiale și religioase, legăturile de familie.