Zece cărți cu care mi-aș construi o insulă. Criteriul nu e neapărat valoarea literară absolută, ci impactul pe care aceste cărți l-au avut, la momentul citirii lor, asupra mea.
Îi văd dimineața, aplecîndu-mă puțin pe fereastra apartamentului nostru de la etajul doi, cum vin ca într-un pelerinaj. Sînt mai ales oameni de vîrsta a treia, dar nu numai. Se apropie de perete, privesc, citesc, pleacă. Iar pe fețele lor se poate citi, ascunsă, un fel de bucurie. Cîtă vreme ești acolo și citești, e bine, ai scăpat.
În perioada 7-17 octombrie 2013, Ioan T. Morar îşi va întîlni cititorii din Bucureşti, Timişoara, Arad şi Lugoj cu prilejul lansării romanului Negru şi Roşu, apărut de curînd în colecţia Fiction Ltd. a Editurii Polirom, dar şi în ediţie digitală.