BookMag. Oameni mari despre cărți bune
„Văd pe fața ta că ai omorât deja ceva și că o să omori o mulțime de lucruri. Pot să văd asta acolo – toate lucrurile pe care o să le omori și pe care o să le calci în picioare. Este primul și ultimul dialog serios pe care-l are Swan cu tatăl său natural. Apoi Lowry pleacă, iar Swan se transformă definitiv în ceea ce mama lui își dorește – Steven Revere. Bărbatul care merge cu trenul și cu avionul în toată lumea...cel care are lumea la picioare, are totul – mai puțin pe el însuși.
Scriitoarea Joyce Carol Oates are migala şi răbdarea unui clasic. A cumpănit îndelung la conturarea fiecărui portret, a ştiut cum să prelingă tensiunile prin descrieri concentrate şi a creat tabloul realist al societăţii americane răpuse de recesiune (anii ’30). Grădina plăcerilor lumeşti începe acolo unde se termină supliciile unei comunităţi nomade formate din culegătorii sezonieri. Tabloul scriitoarei îţi acaparează toate simţurile, forţându-te să priveşti un calvar fără să-ţi întorci privirea. Este calvarul trăit de cei fără scăpare, de muncitorii care îşi cărau familia de pe-o plantaţie pe alta, prea săraci pentru a se putea stabili într-un loc.
Sunt cărți care te mângâie, cărți care te zdrobesc, altele care trec peste tine precum o ploaie de vară, dar cele mai importante sunt cărțile care îți pătrund în minte și își deschid un sertar doar al lor.
Una dintre cele mai adorate scriitoare americane, care a cucerit recent și publicul românesc, datorită traducerilor de la Polirom, Curtea Veche și Leda, Joyce Carol Oates scrie frust, dureros de real și reușește să atingă cele mai sensibile zone ale sufletului și minții cititorului.
Această carte, Mîndra fecioară, publicată de Joyce Carol Oates în 2009, are un subiect ciudat. Uneori te duce cu gândul la Lolita lui Nabokov, dar de fapt îți dezvăluie altfel de trăiri. Este o carte cu un amestec bizar între onirism si realism, între ireal și real. Ne introduce într-o lume pe care o percepem ca pe ceva în care trăim, ceva în care se îmbină înălțimile minții cu micimile ei, splendoarea cu ticăloșia. În acest fel, simțim ca și cum personajele principale ale cărții sunt în preajma noastră, printre noi sau chiar noi. Personaje pe care le detestăm uneori, dar care ne plac în măsură egală, pentru că le înțelegem și chiar ne regăsim în ele, chiar dacă nu în extremismul gândurilor și gesturilor lor.
Joyce Carol Oates a scris mai mult de 50 de romane şi a fost nominalizată de trei ori pentru Pulitzer aveam să aflu cu ajutorul prietenului google. Eu însă am făcut cunoştinţă cu ea abia odată cu romanul Mândra fecioară. Desigur, tot cu ajutorul prietenului virtual am citit câteva recenzii nefavorabile, romanul de mai sus ar fi pe rând: lipsit de originalitate (pentru că prea seamănă cu Lolita lui Nabokov), lipsit de implicare din partea scriitoarei, plin de expresii repetitive, cel mai prost roman al ei etc. Nu mi se pare.
Joyce Carol Oates – una dintre cele mai aclamate și traduse scriitoare americane ale momentului, dar și cu o prestigioasă recunoaștere academică – este de ani buni una dintre candidatele cu șanse reale la Nobelul pentru Literatura. Haruki Murakami, Thomas Pynchon, Philip Roth, Cormac McCarthy, Tomas Transtromer sau Amos Oz sunt câțiva dintre scriitorii care apare drept favoriți pentru Nobel 2011.