BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Campania nationala de incurajare a lecturii in randul copiilor si tinerilor
Astăzi vă recomandăm un volum proaspăt, inteligent, amuzant şi, în ciuda limbajului licenţios pe alocuri, deloc lipsit de duioşie: Playlist pentru Nick şi Norah de Rachel Cohn și David Levithan. O carte pentru tinerii şi neliniştiţii de toate vârstele, care ne învață că iubirea se naște din pasiuni comune, oricât de ciudate ar fi ele.
Cu apariţia celui de-al 9-lea număr, revista de atitudine culturală ALECART (www.alecart.ro) întregeşte seria de evenimente importante din mediul cultural şi confirmă, încă o dată, că se poate face presă culturală de calitate, orientată spre un public care recunoaşte o recenzie onestă, un articol de opinie bine argumentat sau o anchetă consistentă. Cel mai important atuu al acestei publicaţii rămâne vârsta redactorilor ei, tineri liceeni şi studenţi (admişi la prestigioase universităţi din Europa şi SUA), vizibilă la tot pasul în lectură prin tonul dezinvolt al articolelor, prin deschiderea subiectelor spre societatea nu doar românească şi, mai ales, prin libertatea pe care şi-o asumă, deosebit de matur, în recomandările de carte, film, teatru, călătorii sau subiecte la zi din cultura română.
„Cărţile cu care s-au fotografiat persoanele implicate în proiect au fost incredibil de variate, de la Dostoievski la Nietzsche, Exupéry şi Safran Foer, cărţi de advertising şi leadership, Lewis Caroll sau Nick Cave. Nu cred că pot numi o tendinţă în alegerea cărţilor, gusturile sunt atât de diferite pe cât de diferite sunt persoanele pe care le-am fotografiat, dar, în acelaşi timp, atât de asemănătoare. (Ioana Bîrdu)
Fiul meu e în clasa pregătitoare. Da, acea controversată clasă despre care luni bune s-a vorbit ba de bine, ba de rău, blamată când de pedeliști, când de useliști, a cărei soartă e încă incertă și care e privită de Ministerul Educației ca un experiment. Un experiment în care sunt implicați copii – peste 130.000 în toată țara, învățători – spre 6000 de oameni, școli, primării (din loc în loc) și părinți – teoretic dublu cât numărul copiilor. Ajungem la o cifră impresionantă de persoane implicate și afectate de acest experiment.
E o întrebare bună pusă de un prieten. Mulţi posibili cititori ar putea fi descrişi cam aşa: de la BAC n-au mai deschis o carte de literatură. Au citit strict texte de specialitate care i-au ajutat sau texte de distracţie. Nu s-au mai atins de literatură. Ştiri, analize, textuleţe supid amuzante. Zona ficţională a fost saturată cu filme. Deci pauză mare de literatură. Ce le-aş recomanda celor care vor totuşi să reintre în ritm cu cititul.
Teoretic, mai avem cam o lună de vacanță, căci de la 15 septembrie toată lumea se întoarce la posturi. Dacă v-ați rezervat perioada de relaxare pentru această lună și încă nu știți ce să citiți în șezlong, iată câteva recomandări:
James Patterson scrie thrillere la metru, probabil ca are un sistem foarte performant de transpunere în print a ideilor sale „criminale. Însă același James Patterson scrie – mai rar – pentru adolescenți și o face excelent! Dacă în thrillere mai găsești clișee și ți se pare că a treia carte a lui seamănă cu prima și are și ceva dintr-a doua....ei bine, în romanele pentru puștime Patterson este de un umor dezlănțuit și are o imaginație flamboaiantă.
Așa cum un colecționar de artă așteaptă să iasă pe piață o operă care să-i completeze colecția în mod fericit, la fel sunt și cititori care așteaptă cu răbdare titlurile preferate.
O schimbare de sezon aduce, ca de obicei, colecții noi și apariții inedite, și nu vorbim acum doar despre domeniul editorial. Așadar, dacă doriți să asortați colecția de haine pentru toamnă-iarnă cu niște lecturi incintate, urmăriți serialul pe care îl inaugurăm astăzi și care vă va prezenta cele mai interesante titluri ce vor fi lansate de cele mai importante edituri în următoarele luni.
Una dintre cele mai adorate scriitoare americane, care a cucerit recent și publicul românesc, datorită traducerilor de la Polirom, Curtea Veche și Leda, Joyce Carol Oates scrie frust, dureros de real și reușește să atingă cele mai sensibile zone ale sufletului și minții cititorului.
Când eram prin clasa a III-a am început să țin primul jurnal de lectură. Primisem o agendă frumoasă, îmbrăcată în mătase și eram foarte mândră să o port peste tot. Iar ca să am motivația însoțirii mele permanente cu frumosul obiect, i-am dat o destinație evidentă: a devenit purtătoarea pasiunii mele principale, lectura.
Părinții mei au fost amândoi profesori și spuneau frecvent că nu există copii proști ci doar copii nereceptivi (din diverse motive), unii chinuiți de muncă sau nevoi acasă, fără putere de concentrare. Așa că am fost de la bun început familiară cu teoria lui Daniel Pennac în ceea ce privește loazele. Lenea și obrăznicia nu sunt explicațiile pentru rezultatele școlare slabe ale unui elev. Elementul forte, cel pe care prea puțini profesori știu să-l elimine din viața unui școlar, este frica acestuia. Frica de penibil, frica de ce vor spune colegii dacă greșește, frica de a fi veșnicul purtător al notei 4 și provocator al silei profesorului care îl interoghează. Eliminarea acestei frici, acestui zăvor care nu dă nici o șansă informației să circule prin mințile elevilor slabi la învățătură a devenit prioritatea sa numărul unu atunci când Pennac a devenit profesor.