Nu știu câți copii de astăzi își mai hrănesc fantezia vârstei cu basme populare. Copiii de odinioară, dintre care nu mă exclud, știau că „fătul cel frumos, prințul cu încărcătură „pozitivă, altfel zis eroică și morală, atunci când își încăleca armăsarul pentru a se lansa în aventură, trebuia să aibă neapărat un paloș atârnat la șold și să-l mânuiască iscusit în luptele lui cu zmeii, cu spânii, cu cotoroanțele, cu diverse alte întruchipări ale răului pe Pământ. Sau în lumile paralele, dacă firul poveștii îl conducea la un moment dat și pe alte tărâmuri. Pușcoacele, tunurile cu bilă de fontă și alte arme mai pretențioase vin abia prin trecerea la romanele cu pirați, unde și săbiile tradiționale rămân încă la mare cinste, spre a fi folosite după abordaj. În fine, despre alte categorii de armament copilul află de la televizor, fie din filmele istorice de război, fie din cele de science-fiction. Mai nou, și din jocurile pe computer.