Aveam paisprezece ani când am auzit prima oară povestea scriitoarei George Sand. M-a fascinat amestecul dintre sensibilitatea feminină şi dorința ei de-a ieşi din gineceul unde o trimiteau mereu prejudecăţile unei societăţi. Am descoperit-o pe George Sand într-o perioadă a vieţii mele în care începeam să fiu interesată de reformele femeilor emancipate, de acele diferenţe dintre scriitura masculină şi cea feminină şi de legile nescrise prin care se tot spunea ce are şi ce nu are voie să facă o femeie de-a lungul existenţei dacă „vrea să rămână o doamnă în ochii celorlalţi.
Titlul cărții – Lapte negru, nu-mi crea nici o așteptare. Chiar nu m-aș fi gândit până să citesc coperta patru a volumului lui Elif Shafak (apărut la editura Polirom) că este o metaforă referitoare la laptele de mamă și negru de la amărăciunea provocată de maternitate. Acum aș putea spune că este o carte pentru femei, dar dacă mă gândesc bine, este o carte deopotrivă pentru bărbații care vor să-și înțeleagă partenerele.
Elif Shafak este una dintre cele mai importante scriitoare contemporane, care îmbină orientalismul cu europenismul, miturile Turciei patriarhale cu modernitatea britanică, ideile îndrăzneţe despre creativitate şi progres social cu meditaţii sensibile despre feminitate şi maternitate. O voce puternică a societăţii civile din Turcia, Elif Shafak a fost protagonista unui proces suprarealist, fiind acuzată de insultarea propriei naţiuni pentru că a scris despre subiectul delicat al genocidului armenesc din 1915. Atunci personajele create de ea au fost folosite ca martori ai acuzării. Kafka ar fi urmărit cu încântare acest proces, care în final a fost câştigat de scriitoare.