Victoria – ironic nume! - este o fată care şi-a început şi şi-a trăit tânăra viaţă fără prea multă şansă. Este orfană, temătoare până la întâlnirea cu agresivitatea, nu îi plac oamenii şi nu are încredere în ei. Are însă încredere în plante, cărora le învaţă semnificaţia, ca un refugiu de pe lumea aceasta şi ca o îmbrăţişare a unei alte lumi, mute, variate, pe alocuri misterioase şi aproape nesfârşite. Vorbim despre Limbajul florilor, de Vanessa Diffenbaugh.
Victoria este o tânără singură pe lume care se străduiește să supraviețuiască fără sprijin. Fără familie, fără bani, fără un acoperiș deasupra capului. Singura ei avuție sunt câteva haine și câteva cărți despre limbajul victorian al florilor. Pentru că nu avut niciodată un cămin, pentru că nu a simţit niciodată dragostea maternă, Victoria, un copil abandonat, nu poate rosti cuvântul „mamă, nu ştie ce înseamnă „acasă. Acum Victoria nu crede în nimic şi nu se încrede în nimeni. Nu are prieteni, dar are un dar aparte: în mâinile ei, florile parcă prind viaţă. După ce primește confirmarea că buchetele ei vindecă suflete și dau speranță acolo unde nu mai era decât deșert, începe și ea ucenicia prieteniei şi a sentimentelor.
Exercițiu de imaginație și de reziliență: n-ai resurse, nu știi prea multe despre lumea asta, dar trebuie să supraviețuiești. Singura ta posesiune: o grădină cu flori, dar nu destule încât să poți face o afacere din vânzarea lor. Cum reușești să răzbați și să îți construiești un destin? Cu ce începi? O idee ar fi să începi să te prezinți lumii folosind limbajul florilor. Asta face și Victoria, personajul principal al romanului de debut al autoarei americane Vanessa Diffenbaugh – Limbajul florilor.