Uneori, casele Londrei ascund povești misterioase, crime, șantaj, moarte, istorii atât de încurcate încât nu îți imaginezi cine sau cum le va da de capăt. Doamna Hawkins, Nancy, dacă apuci să o cunoști mai îndeaproape, este personajul central al romanului Departe de Kensington, o văduvă de război plinuță, tânără, critică și autocritică și, în special, cu păreri de nezdruncinat și cu o integritate care unora le poate părea de-a dreptul bolnăvicioasă. Este redactor într-o editură, ceea ce pare să-i aducă toate necazurile posibile. Este și detectiv în timpul liber, pentru că se simte oarecum responsabilă de ceea ce se întâmplă în casa în care locuiește, o pensiune populată cu personaje dintre cele mai diverse și dubioase. Este o persoană isteață, profundă, tranșantă.