Când a scris Muzeul inocenţei, Orhan Pamuk a exprimat dorinţa oricărei femei: aceea de a stăpâni memoria fiinţelor iubite, de a-şi imprima fiecare ipostază în amintirile celui care-i va da iluzia nemuririi. Multe au invidiat-o pe soţia marelui suveran mogul care a decis construirea faimosului Taj Mahal. La mii de kilometri, printre străzile Istanbulului, Kemal nu-şi permite să construiască un mausoleu, dar are suficientă răbdare încât să adune obiectele care îi amintesc de o iubire tabu. Declaraţia lui de iubire nu are amploarea unor replici siropoase, bombastice.