Le recomand Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero şi Leandru cititorilor îndrăgostiţi de proza lui Boris Vian. Ei vor putea regăsi în romanul scris de Milorad Pavic aceeaşi realitate ce se topeşte în visele cu tentă suprarealistă, miturile re-prelucrate într-un basm contemporan, decorurile banale care se dau la o parte, dintr-o dată, pentru a-i face loc unui spaţiu ireal, dar şi fragilitatea întâlnită la personajele din Spuma zilelor. Lui Milorad Pavic i s-a zis, de multe ori, scriitorul viselor. Niste vise în care lumea pare mult mai clară, iar personajele se pot scălda liniştite în propriile himere.