Băiatul prinţului este genul de roman care îi răsplăteşte pe cititorii dornici să tolereze un amănunt ce i-ar face pe unii să arunce cu pietre sub forma jignirilor şi a pumnilor împărţiţi în stânga şi-n dreapta – relaţia de iubire descrisă de Paul Bailey implică participarea a doi protagonişti de acelaşi sex.
Scriitorul britanic Paul Bailey a participat în decembrie 2011 la Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB). Seara lui a fost electrizantă, poate cea mai reușită din festival. Bailey nu e la prima vizită în România, a mai fost invitat și la Festivalul de la Neptun și a cunoscut țara noastră în perioada comunist. La fiecare vizită a avut câte o peripeție și spune că de fiecare dată când vine aici se așteaptă la surprize. Înainte de prima seară FILB a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru BookMag, despre prima sa vizită aici, atracția pentru spațiul mioritic, începutul carierei sale scriitoricești, prietenia sa cu Dame Beryl Bainbridge și romanele sale, unele dintre ele cu acțiunea plasată în România.