Una dintre cele mai semnificative schimbări ale internetului, de la apariția acestuia, este goana pentru monetizare. La începuturi, netul era o colecție stranie și eclectică de pagini personale, un fel de expoziție digitală care nu se baza nici pe companiile media, nici pe banii corporațiilor, pentru că nu se ghida după interese comerciale. Muzicianul și specialistul IT Jaron Lanier a fost martor la creație și în manifestul său tăios You Are Not a Gadget își amintește: „Evoluția internetului a fost un moment aparte, în care am învățat multe despre potențialul uman. Cine ar fi putut ghici (cel puțin la început) că milioane de oameni se vor implica într-un proiect fără prezența publicității, a motivației comerciale, a amenințării cu pedeapsa, a figurilor carismatice, a identității politice, fără să le fie exploatată frica de moarte sau orice altă marotă clasică a umanității. Au făcut ceva împreună doar pentru că era o idee bună, o idee frumoasă.