Întrucât, de regulă, nimic nu se face la modul pur gratuit, ci măcar în perspectiva unor beneficii comune, să vedem cam ce s-ar putea obține de pe urma asocierii sefiștilor. Cine citește (ori recitește) statutele asociațiilor ce s-au perindat prin scena fandomului românesc va întâlni cam aceleași lucruri frumoase și înscrise într-o largă generalitate, începând cu definirea grupării ca asociație cu personalitate juridică, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ și interesată în dezvoltarea unor proiecte comune, în țară și peste hotare. Nici în ce privește obiectivele ceva mai aplicate domeniului nostru n-am prea găsit diferențe de la un program la altul, toate emanând aceleași bune intenții și promisiuni ademenitoare, precum încurajarea producției specifice genului, editarea de reviste și buletine informative, organizarea unor tabere de creație, a unor convenții naționale urmate de delegări la manifestările internaționale ale genului, acordarea de premii pentru scrierile recente și pentru alte tipuri de lucrări artistice din domeniul anticipației.