Romanul Tihna m-a captivat încă de la primele pagini, fiind o fană a romanului psihologic, dar m-a şi determinat să le dau dreptate criticilor experimentaţi, ce l-au considerat greu de analizat. Având un conţinut fragmentat, în care firul vizibil al naraţiunii este abandonat în favoarea introspecţiei şi a monologului, Tihna devine o lectură ermetică, alunecoasă când vrei să-i vorbeşti altcuiva despre valoarea ei. Nu cere povestitori, ci numai colecţionari de stări emoţionale amestecate, de impresii ciudate. Profilul cititorului: răbdător, curios, interesat de culorile umane şi de scenele derulate lent, nelipsite, însă, de acele detalii-surpriză care schimbă mereu imaginea personajelor-cheie.