Cărţi despre cum poţi schimba s-au mai scris. Şi cărţi despre cum să fii lider, despre cum să conduci, despre cum să-ţi foloseşti atuurile psihologice, fizice, materiale, supraumane ca să devii ceea ce nici nu ai visat vreodată. Cărţi motivaţionale. Cărţi pentru mase. Volumul Triburi, al lui Seth Godin, face şi nu face parte din această categorie. Nu are băţul înfipt în... coperta din spate, să spunem, pe care îl au alte cărţi care vor să-i semene. Nu se dă mare şi nu pretinde că e soluţia absolută la întrebarea „Cum să fac să-i conduc pe alţii? Este atrăgătoare însă, uşor de citit, încape într-un buzunar de hanorac şi se bazează pe puterea exemplului.