În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi prizează poveştile. Acum, Chris Simion îşi provoacă şi cititorii. Noul său roman, 40 de zile, publicat de Editura TREI, se lansează printr-un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii.