Autobiografia lui Emir Kusturica e încărcată de întrebările celui care îşi vede ţara risipită treptat de pe harta Europei. Mai mult decât poveste personală, cartea lui Kusturica este o psihologie generală a timpului în care artistul îşi caută loc în artă şi în lume într-un alt teritoriu şi într-un alt context politic şi social.
Mărturisesc că în timp ce citeam acest volum - Unde sunt eu în toată povestea asta? cu subtitlul Autobiografia unuia dintre cei mai îndrăgiți și nonconformiști regizori contemporani, relativ aproape de data apariției sale pe piață, am văzut pe internet deja publicate câteva recenzii, îngreunându-mi un pic inspirația, dar aducându-mi alinarea că și alții au fost interesați de carte. În afara filmelor sale, premiate sau nu, regizorul sârb a fost și este pentru români unul de-al nostru, provenit din Europa de Est, dintr-o țară cândva comunistă.
L-am descoperit pe Emir Kusturica când eram în şcoala generală şi am fost uimită să văd nişte filme altfel, cum îmi plăcea să le zic prietenilor, mândră că am dat peste ceva original. Primul film văzut a fost Vremea ţiganilor. Atmosfera şi personajele din Vremea ţiganilor descriau scene autentice din mahalaua est-europeană, pe care nu le găseam în filmele de la Hollywood. Mi-au rămas în minte, fiind uimită să descopăr într-un film apreciat şi de occidentali tipologii umane întâlnite în cartierul meu.