Are 22 de ani și deja a cucerit lumea, cu Divergent, primul volum al unei trilogii distopice apărute la editura Leda. La sfârșitul acestei primăveri va apărea Insurgent, cel de-al doilea volum, iar prima carte este deja în curs de ecranizare. Ce și-ar mai putea o scriitoare atât de tânără? Descoperiți răspunsul Veronicăi Roth în acest interviu exclusiv pentru BookMag:
Încă din antichitate se ştia că nu există o formă ideală de stat, fiecare dintre ele având tendinţa de a degenera. Astfel, monarhia decădea în tiranie, aristocraţia decădea în oligarhie, democraţia degenera în anarhie... Într-un cuvânt, de la Platon încoace, oamenii s-au tot întrebat care ar fi forma ideală de stat şi cum ar putea fi împiedicată aceasta să degenereze în ceva ce ar fi fost, de fapt, opusul ei.
Romanele cu vampiri şi cu îngeri căzuţi sunt so passé! După ce s-au scăldat în romanţe siropoase despre fete disperate să facă orice pentru a fi pe placul vreunui ins paranormal, care duce lupte seculare în paralel cu orele de la liceu, adolescenţii au decis că e cazul să treacă la un nivel superior. Aşa au câştigat teren distopiile – care au fost aici dintotdeauna, doar că nu erau prea appealing pentru tânăra generaţie, fiindcă nu aveau personaje cool, care să vorbească pe limba lor. Fiindcă de fapt ăsta e secretul oricărui gen care se adresează tinerilor cititori: limbajul comun cu al lor.