Arta romanului este un anumit fel de a scrie istoria. Nu există eveniment istoric care să nu se regăsească în paginile unui roman. Nu există personaj de roman, oricât ar fi de straniu, pentru care să nu se afle un timp istoric care să-l găzduiască. Uneori corespondenţa aceasta se multiplică, precum imaginile prinse între coperţile a două oglinzi: istoria are legende, literatura are mituri. Astfel încât aceeaşi legendă poate fi repovestită cu personaje diferite, iar acelaşi personaj poate 
hălădui în timpuri diferite.
Manualele şi tratatele vor vorbi, mai ales, despre învingători. Romanele vor povesti, mai ales, despre învinşi. Chiar şi atunci când ele povestesc despre regi şi împăraţi, pe care cărţile de istorie îi descriu ca pe nişte biruitori, cărţile de literatură le descifrează cotloanele ascunse, frământările, melancoliile. Pentru a ne explica decăderea imperiului austriac, cărţile de istorie ne vorbesc despre prea lunga domnie a lui Franz Josef. Romanele ne vorbesc despre domnul K., despre bravul soldat Svejk şi despre Ulrich, omul fără însuşiri.
Arta este un omagiu adus celor învinşi. Scriind mai degrabă despre învinşi decât despre învingători, s-ar putea crede că literatura scrie, mai degrabă, despre mica istorie, a celor neînsemnaţi, spre deosebire de marea istorie, a conducătorilor. În fapt, ca şi moartea, istoria nu poate fi mică ori mare. Personajele simple au măreţia lor, chiar dacă nimeni nu a clădit un postament pe care să le aşeze. A învinge e mai la îndemână, dacă te gândeşti că cei care biruiesc au, cel mai adesea, puterea de partea lor. A muri, însă, pentru ideile tale, asta presupune o putere cu mult mai mare.
Când am scris Cartea şoaptelor ştiam că despre secolul XX, în felul acesta, nu se scrisese destul. Cartea şoaptelor este o carte despre armeni, dar este şi o carte despre români, despre evrei şi nu numai. Este o carte despre secolul douăzeci, cu războaiele sale mondiale, cu masacrele şi gropile sale comune, cu ideologiile şi asupririle sale. Dar nu numai. Fiecare loc, fiecare timp, fiecare neam are o Carte a şoaptelor. Ea se trăieşte, trebuie doar povestită.
De altfel, cred că acestea ar fi precondiţii ale romanului: să scrii despre întâmplări, teritorii ori obiceiuri mai puţin cunoscute, dar pe care tu să le cunoşti foarte bine. Diferenţa dintre istorie şi literatură nu este aceea că literatura nu respectă adevărul istoric. Dimpotrivă. Oricâtă fantezie şi ficţiune ar conţine un roman, el trebuie să conţină suficient de multe date ca să fie localizat cu exactitate în timp şi spaţiu. Ambiguităţile nu înseamnă o abatere de la regulă. Chiar şi atemporalitatea şi aspaţialitatea au reperele, au exactităţile lor.
Şi încă ceva. Romanul este o carte unde nimic nu este spus până la capăt. Romanul nu pune concluziile. Concluziile omoară arta. Romanul este doar un martor, o mărturisire. Sentinţa o dă cititorul, el este judecătorul. De aceea, chiar şi aceeaşi carte e de fiecare dată altfel, după cum diferiţi sunt, între ei, cititorii.
Carte de vizită:
Primele date din aceasta scurta biografie se regăsesc chiar în Cartea şoaptelor. Varujan Vosganian s-a născut la Craiova, la 25 iulie 1958. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Focşani. A absolvit Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, apoi Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice şi Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti. Este ministrul Economiei, preşedintele Uniunii Armenilor din România şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. A publicat trei volume de poezie – Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2005) –, precum si volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cartea şoaptelor a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române (2009), Premiul „Cartea anului 2009” acordat de România literară, Premiul revistei Convorbiri literare, secţiunea proză (2009), Marele Premiu pentru Proză – Trofeul „Mihail Sebastian”, Premiul revistei Observator cultural, secţiunea proză (2009), şi a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Romanul a fost tradus sau e în curs de traducere în spaniolă, italiană, armeană, ebraică, germană, franceză, suedeză şi bulgară.