Nu, nu este vreo paralelă și nici un studiu despre cum zen influențează viața de apoi, ci titlurile unor cărți citite recent și despre care vreau să vă povestesc câte ceva. E arhicunoscută și arhitraficată întoarcerea omului modern la spiritualitate, către sine, către valorile morale care în goana după bani și faimă îi păreau desuete. Iar literatura de specialitate încearcă să îndeplinească această nevoie.
Mintea Zen. Mintea începătorului este recomandată drept cea mai bună carte de introducere în doctrina Zen. Autorul Shunryu Suzuki recunoaște că mai ales pentru un ucenic 
occidental cel mai greu este să-și păstreze mintea pură, nealterată de gânduri adiacente. Prin urmare, valurile minții necesită o concetrare mai mare decât postura zazen, respirația, controlul. Se spune că atunci când treci prin cele mai mari tulburări în viață este bine să te inițiezi în Zen, pentru că mintea și sufletul sunt în căutare de noi abordări. La început vă va fi dificil să acceptați lucrurile așa cum sunt și fiecare lecție va fi un mic purgatoriu. Și un detaliu important: cel care dorește cu tot dinadinsul să învețe Zen nu va reuși. Căci Zen înseamnă credință, abandon, încredere, repetiție, pace interioară. În Zen nu ai nevoie de obiective și de timing pentru a ajunge la iluminare, ai nevoie de răbdare și minte pură. Și, deasupra tuturor, este nevoie de o bună cunoaștere de sine. Va dura săptămâni, poate luni, până ce un practicant va reuși să își păstreze mintea pură pentru câteva secunde…dar va fi primul pas pe o cale minunată.
Viața după moarte în credințele omenirii de J.T. Addison este o colecție explicativă de concepte asupra ritului trecerii din lumea aceasta în altele. Dacă soarele și moartea nu le putem privi în față, măcar putem fantaza pe seama fiecăruia. Sufletul își păstrează aparența pământească după moarte? Unele credințe spun că da, altele că nu, și că apare într-o formă sublimată, idealizată. Avem mai multe întoarceri în lumea terestră pentru a îndeplini destinul care ne-a fost hărăzit de la începuturile lumii? La fel, unele credințe spun că da, altele că suntem pe pământ o singură dată și că asta e, să ne bucurăm cât putem, căci nu ne mai întoarcem.
Pe mine m-a fascinat panorama de obiceiuri culese din toată lumea și legate de același moment al morții. Dacă japonezii și estonii celebrează moartea reverențios, spaniolii, bulgarii, românii fac paradă, iar obiceiurile vechi s-au pierdut în plasticul modernismului. Pe vremuri, morții erau pomeniți prin dăruirea de alimente sărmanilor, acum destinatarii sunt vecinii de apartament sau cei de loc de veci, iar sărmanii nu mai primesc nimic. La noi moartea a devenit încă un prilej de fudulie, la alte popoare este mai degrabă un moment introspectiv, celebrat modest și cu respect.