Mici anecdote şi fragmente disipate din copilărie şi adolescenţă refac avanscena vieţii de scriitor a lui José Saramago, lăsând însă în afara paginilor ceea ce poate ne-am dori să cunoaştem din culisele cărţilor şi ale vieţii sale literare.

Cartea ispitelor, după cum ar fi trebuit să se numească iniţial, îşi pierde numele, pentru că volumul nu îl „citeşte“ pe scriitorul Saramago atât de complex, nu problematizează condiţia omului ca sediu al dorinţelor şi ispitelor, după cum însuşi explică alegerea numelui, ci adună în Fărâme de memorii  începutul cunoaşterii lumii, mai mult decât a sinelui.

Memoriile lui Saramago pun în scris o carte personală, a familiei restrânse şi a câtorva experienţe în mijlocul şcolii. Naşterea în micul sat Azinhaga, străbătut de râul Almonda, locul către care se întoarce mereu, într-un fel, după plecarea timpurie la Lisabona, stă sub amintirea bunicilor: pe de o parte, casa sărăcăcioasă a lui Jerónimo şi Josefa, părinţii mamei, pe de altă parte, lipsa de afecţiune declarată a bunicilor din partea tatălui. În mijlocul lor, casa mătuşii Maria Elvira şi a vărului José Dinis, personaj colorat al familiei. Spaţiul familial stă la marginea poveştilor despre nopţile cu coşmaruri din casa de pe Rua dos Cavaleiros, a cinematografului „Păduchele“ din cartierul Mouraria sau a micilor experienţe adolescentine la şcoală.

Intrarea în lume şi întâmplarea primirii unui nume neoficial devine o anecdotă povestită cu umor. Copilul José de Sousa ajunge, printr-o eroare de procedură, să dea la naştere numele tatălui său, prin trecerea în documentele oficiale a poreclei din sat, Saramago, şi nu a numelui oficial. Pentru că tatăl nu putea să aibă nume diferit de cel al fiului său ajunge, spre nemulţumirea acestuia, să poarte oficial numele Saramago. Momentul naşterii a stat, în cazul scriitorului Saramago, sub câteva incidente fericite în cele din urmă. Astfel că şi data naşterii ocoleşte realitatea, ea fiind trecută oficial cu două zile după data reală pentru evitarea unei amenzi în lipsa prezenţei tatălui.

Pentru încă nedescoperitul scriitor, destinul începea cu o şcoală tehnică, de unde s-ar fi ales cu meseria de mecanic. Faptul însă că la şcoală se fac limbi străine, că are accesul la bibliotecă îi deschide o altă cale abia întrezărită într-o excursie la Mafra, în faţa statuii Sfântului Bartolomeu. Este locul în care îşi spune, pentru prima dată, că ar pune într-o carte momentul.

O carte simplă, deloc surprinzătoare, poate prea liniştită şi cu totul în afara vieţii de scriitor a lui José Saramago. O lectură care nu explică scriitorul şi nici cărţile sale şi nici, în mare parte, omul Saramago. Însă o carte frumoasă, liniştitoare, despre copilărie şi adolescenţă, despre mutaţii psihologice fireşti pentru vârsta protagonistului acestui volum de mici memorii.