În mijlocul unor disesiuni rasiale care duc la confruntări civice, cu urmări morale puternice de cele mai multe ori, o femeie se vede în postura de militant într-un spaţiu în care puterea cuvântului în limba maternă şi culoarea pielii sunt mai puternice, într-un anume sens, decât armele. Scriitoarea însăşi, Nadine Gordimer, premiată cu Nobelul pentru literatură în 1991, provine ea însăşi dintr-o familie din Africa de Sud, în care mama de origine britanică este atent preocupată de situaţia familiilor de negri, luptând, asemenea personajului Vera din Nimeni alături de mine, împotriva discriminării acestora.

În spatele unui cerc vicios, politic şi social, în care Vera Stark susţine drepturile negrilor prin Fundaţia Juridică, se află un alt cerc, mult mai larg, cel al relaţiilor intime, familiale. În cazul secund, emoţia lasă deoparte cauza politică, diferenţa lingvistică sau culoarea pielii şi se luptă cu propriile senzaţii. Căsătorindu-se cu amantul, care îşi va păstra titulatura aceasta în ochii Verei chiar şi după ce devine oficial soţul ei, doamna Stark, după cum i se spune în Fundaţie, este femeia care îşi trăieşte senzaţiile la acelaşi nivel cu care militează, în viaţa publică, pentru drepturile negrilor. Cei doi copii rezultaţi din căsătoria cu „amantul” Bennet poartă fiecare însemnul discordanţei sufleteşi a Verei. Tânărul bancher Ivan seamănă mai mult cu fostul soţ, care, în fapt, este şi tatăl natural, decât cu actualul soţ al Verei. De cealaltă parte, fiica Annick îşi dezamăgeşte mama prin opţiunea sa sexuală. Adopţia unui copil negru în cuplul celor două femei albe spune, în limbajul fără cuvinte al scriitoarei Goldimer, povestea comunicării dar şi disensiunii între cele două lumi între care se află Vera.

La intersecţia celor două cercuri se află şi familia Maqoma, soţii Didymus şi Sibongile, care se văd în postura de a aranja un avort fiicei lor. Nimic moralizator în experienţa fetei, în niciun fel de condamnat, de problematizat. O atare detaşare în experienţele cele mai puternice, precum împuşcarea lui Oupa în faţa Verei, se simte din scriitura Nadinei Gordimer. E privirea rece, nu distantă, ci cugetătoare şi aptă să privească din afară lumea în care este prinsă şi pe care încearcă, indirect, să o salveze.

Fie că militează împotriva discriminării negrilor, a marginalizării sau chiar excluderii lor din societatea albilor, fie că îşi analizează distant dar afectiv relaţiile personale sau turnura maturizării propriilor copii, Vera Stark se dovedeşte a fi, până la final, un om puternic care înţelege mai mult decât cei din jur şi trăieşte senzorial, la un alt nivel, percepţia lumii care se atinge de propriile margini.