Săptămâna aceasta apare e o carte-eveniment: „Bulgaria & Romania – 10 years in the European Union / Bulgaria & România – 10 ani în Uniunea Europeană / България & Румъния – 10 години в Европейския Съюз”, o inițiativă editorială Timișoara 2021 și Plovdiv 2019.
Azi, 19 decembrie, volumul va fi lansat la Sofia, în cadrul unui eveniment amplu al Asociației Plovdiv 2019, iar miercuri, 20 decembrie, într-o zi cu o semnificație specială pentru orașul de pe Bega, volumul va fi lansat la Timișoara începând cu ora 15.00, în Sala de Consiliu a Primăriei, în prezența Primarului Municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a consilierilor locali și a Simonei Neumann, director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană.
„Două capitale europene ale culturii – Plovdiv 2019 și Timișoara 2021 – și-au unit forțele într-un volum colectiv pentru a sublinia bogăția și diversitatea comune Europei, cu particularitățile lor specifice, și a da glas artiștilor și oamenilor de cultură ai acestor locuri în contextul unei Europe greu încercate. Două țări sărbătoresc, în 2017, zece ani de la intrarea în construcția europeană, cu tumultuoase schimbări și reforme, eșecuri și realizări.
Antologia este departe de a se constitui într-un raport exhaustiv sau într-o istorie clasică a unui deceniu de viață culturală a unui stat membru al UE: putem mai degrabă să vorbim despre 10×10 perspective subiective propuse de către cele două entități – Plovdiv 2019 și Timișoara 2021 – care și-au asumat călătoria creării celor două Capitale Europene ale Culturii și a moștenirii pentru o Europă liberă, mai integrată și mai stabilă. Volumul este, prin urmare, un tribut adus tuturor acelora care au contribuit la această libertate”, Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană.
Editată în limbile română, bulgară și engleză, într-o formulă grafică deosebită (format tipărit și digital), antologia le propune cititorilor o sumă de perspective diferite asupra ultimului deceniu, 10 din Bulgaria și 10 din România, o privire de ansamblu asupra modului în care cele două țări au traversat primul deceniu al integrării în Uniunea Europeană. Coordonatorii antologiei sunt managerul cultural Oana Boca Stănescu, colaborator al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, pentru secțiunea care se referă la România, și Victor Yankov, director adjunct al Plovdiv 2019, pentru Bulgaria.
Cititorii vor regăsi în volum analize dedicate filmului, artelor vizuale, arhitecturii, designului, literaturii, mediei, publishing-ului de carte, fotografiei și teatrului, prefațate de două ample materiale introductive menite să așeze datele în context.
Cei 10×10 autori reușesc să aducă în prim-plan analize variate asupra unor domenii despre care s-a scris mult în ultimul deceniu: de la perspective panoramice cu privire la un anumit domeniu al vieții culturale până la mărturii subiective și povești de nișă, dar care, prin extrapolare, pot oferi date fidele cu privire la un anumit domeniu al vieții culturale din Bulgaria și România ultimului deceniu.
La realizarea acestui volum participă nume importante ale scenei culturale din România și Bulgaria – CINEMA: Mihai Fulger (România), Genoveva Dimitrova (Bulgaria), FOTOGRAFIE: Cosmin Bumbuț (România), Liliana Karadzhova (Bulgaria), ARTE VIZUALE: Călin Dan (România), Luchezar Boyadjiev (Bulgaria), ARHITECTURĂ: Ștefan Ghenciulescu (România), Aneta Vasileva (Bulgaria), DESIGN: Mihnea Ghilduș (România), Lidia Manolova (Bulgaria), LITERATURĂ: Alex. Goldiș (România), Vladimir Zarev (Bulgaria), MEDIA: Elena Stancu (România), Georgi Lozanov (Bulgaria), PUBLISHING DE CARTE: Călin Vlasie (România), Svetlozar Zhelev (Bulgaria), TEATRU: Iulia Popovici (România), Javor Gardev (Bulgaria). Victor Neumann (România) și Dimitar Stoyanovich & Haralan Alexandrov (Bulgaria) semnează capitolele introductive ale antologiei.
„Bulgaria & Romania – 10 years in the European Union / Bulgaria & România – 10 ani în Uniunea Europeană / България & Румъния – 10 години в Европейския Съюз”, un volum de interes, deopotrivă, pentru studenții, teoriticienii și practicienii din sfera culturală, precum și pentru cei preocupați de studiile comparative referitoare la politici culturale, istorie recentă și management cultural.