Doi scriitori contemporani foarte tari în Bucureşti, pe 5 decembrie, la Muzeul Ţăranului, la FILB. Am tot scris despre cărţile lor de-a lungul anilor. Cu Jonathan Coe am făcut fixaţii, pe Will Self îl admir pentru forţa nouă cu care a injectat distopiile şi pentru prezenţa lui de scriitor-mediatic-analist-pop-filozof care de multe ori aduce mai multă lumină în dezbateri decît tot soiul de pretinşi specialişti.
10. Coe înseamnă mai ales Clubul putregaiurilor şi Ce hăcuială. Pentru că acolo se văd şi ambiţiile frescei politice şi pofta nesfîrşită de intrigă, de roman realist „dincolo de vremi”.
9. Self înseamnă Măreţele maimuţe şi Cartea lui Dave. Omul reuşeşte să construiască cu un suflu de Palahniuk lumi extrem de elaborate, nu doar sugerate sau flambate asa cum le face americanul.
8. Coe are şi romane ratate sau neinteresante. Un scriitor foarte bun n-o nimereşte întotdeauna. Dar pentru mine asta nu contează şi cred că pentru mulţi cititori fără fiţe de judecători. Mult mai important e să-i înţelegi oţiunea pentru anumite subiecte, pentru anumite personaje. Înspăimîntătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim e mai mult un soi de scris-din-datorie. Îmi plac scriitorii care preferă să scrie prost decît să evite un subiect important care le stă în coastă contemporanilor.
7. Şi Self îşi are ratările lui. Cucul şi pupăza – mai mult glumiţe, nu au greutate, sînt doar amuzante. Şi el îşi are însă motoarele lui profunde: într-o cultură ultravizuală şi fragmentată ai nevoie de efecte tari în scris. Iar efectele tari devin propriile lor parodii dacă nu sînt capodopere.
6. Coe e minunat în Clubul putregaiurilor pentru că oferă povestea unei generaţii. Ştampilează memorabil frunţile a milioane de adolescenţi britanici. Şi creează cu mijloace subtile atmosferă romanescă care pare să treacă dincolo de mode.
5. În Măreţele maimuţe Self se întrece pe sine. Ia o felie distopică din cultura populară şi o remodelează cum vrea el. Efectul e extraordinar. Planeta maimuţelor e doar o serie de filme. Ce-a făcut Self în scris e cu adevărat altă planetă.
4. În Ce hăcuială, Coe are un episod cu care v-am mai pisălogit şi cu alte ocazii. Unul despre abatoare, eficientizare şi un soţ alienat care apără animalele „cu defecte”. Cred că cine nu a citit suta aia de pagini a pierdut ceva cu adevărat important.
3. În Cartea lui Dave Self se joacă cu un limbaj şi cu o lume absolut demente. Este o apocalipsă creată cu efort stilistic pe care Hollywoodul îl construieşte de obicei cu bani grei. Self îi ţine piept cu aroganţă acestei culturi şi pentru că face parte din ea fără încordări de scriitor prăfuit.
2. Trebuie să le urmărim scriitorilor apariţiile publice, aşa stau lucrurile acum – „doar scrisul”, ăsta e doar un mit. Coe e timidul serios căruia îi mai scapă cîte o undă rece ironică prin interviuri. În rest, e defensiv, e anti-TV. Dar de cînd e ceva nasol să vezi în public un om care nu prea ştie să manipuleze publicul?
1. Self e spectaculos în public. Îl găsiţi pe net cu tot soiul de filmuleţe, interviuri ciudate, talk-show-uri. Dar am unul favorit în care confiscă sala într-un stil de mare rock-star strigînd „naţionalizaţi băncile!” Dintr-un motiv oarecare filmuleţul nu mai e accesibil acum. Aşa că vă ofer altceva, o chestie pentru care voi urmări mereu acest om cu mare atenţie. Nu îi e frică de subiectele populare (găsiţi pe youtube şi dezbateri despre criminali, droguri, olimpiadă, orice) şi afişează o înţelepciune care mi se pare un avatar fericit pentru scriitorul de azi. Despre internet, cu formulări simple şi mai deştepte decît tot ce-au zis mogulii netului la un loc: