BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Dispărută fără urmă este unul dintre cele mai cunoscute romane ale autorului american Dennis Lehane (autor al volumelor Mystic River, Shutter Island). Lumea săracilor din Boston, orașul în care se petrece acțiunea romanului, este descrisă cu o acuitate neașteptată. Secretele din jurul dispariției unei fetițe sunt rând pe rând demontate (doar aparent, veți vedea) de către tandemul detectivistic Patrick Kenzie și Angela Gennaro.
Juliette nu este o fată obișnuită de 17 ani. În primul rând, pentru că Juliette trăiește într-un univers distopic. Într-un univers care nu are nimic în comun cu lumea, bună sau rea, în care trăim noi astăzi. Într-un univers structurat altfel, cu o nouă putere mondială, care a pornit cu intenții dintre cele mai onorabile și a ajuns o organizație care uniformizează indivizii și le distruge miezul uman.
Romanul Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian a fost publicat de curînd în Israel, la editura Hakibbutz Hameuchad – traducere de Any Shilon. Lansarea ediţiei ebraice va fi organizată de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în luna octombrie a acestui an.
Când a scris Muzeul inocenţei, Orhan Pamuk a exprimat dorinţa oricărei femei: aceea de a stăpâni memoria fiinţelor iubite, de a-şi imprima fiecare ipostază în amintirile celui care-i va da iluzia nemuririi. Multe au invidiat-o pe soţia marelui suveran mogul care a decis construirea faimosului Taj Mahal. La mii de kilometri, printre străzile Istanbulului, Kemal nu-şi permite să construiască un mausoleu, dar are suficientă răbdare încât să adune obiectele care îi amintesc de o iubire tabu. Declaraţia lui de iubire nu are amploarea unor replici siropoase, bombastice.
Mulțumirile adresate de Dan Chaon idolilor săi literari la sfârșitul cărții sale Aștept răspuns nu sunt deloc întâmplătoare, mare parte dintre scriitorii care i-au marcat adolescența cum sunt: Stephen King, C.S.Lewis, Vladimir Nabokov sau J.R.R. Tolkien sunt evocați de Chaon în diverse contexte. Cele trei părți ale cărții - prima dedicată lui Ryan, a doua lui Lucy și ultima lui Miles - se întrepătrund la sfârșit atunci când ni se explică și modul în care cele trei destine au legătură unul cu celălalt. Nimeni nu este ceea ce pare a fi, e o lecție pe care toți am învățat-o la un moment dat. Mai ales azi, când o identitate este relativ ușor de furat sau de fabricat lucrurile sunt chiar mai complicate și măștile chiar mai bine elaborate.
Bastien Hermina, eroul principal din romanul Muntele de la miezul nopții, este un personaj ieșit din comun: erudit, specialist în Tibet și sanscrită, dar un singuratic care trăiește din mila unei congregații iezuite din Lyon, plătind în schimb cu servicii de pază și curățenie. Un om care își trăiește pasiunea de-o viață la adăpostul unei slujbe meschine, asumându-și o imagine care nu-i aparține. Este ignorat la serviciu și bârfit pe ascuns în clădirea în care locuiește, din cauza unui trecut impardonabil. El nu vede nimic din toate acestea, își construiește netulburat mandala în cămăruța sa și visează să o poată duce cândva în Tibet, ca ofrandă unui râu care se varsă-n Gange, conform tradiției.
Această cărțulie, Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, de numai 180 de pagini, cuprinde două povestiri. Prima este, se spune, autobiografică. Cea de a doua, a cărei acțiune se petrece în 1941, este un episod autentic.
O scriitoare fenomen, care a cucerit lumea în anul în care și-a sărbătorit majoratul, Cecelia Ahern scrie cărți la granița dintre chick-lit și romance. PS Te iubesc a intrat în zeci de topuri naționale de vânzări și a reprezentat atât debutul, cât și primul pas către consacrarea internațională. Un interviu în exclusivitate, în care povestește despre scris, venirea pe lume a celui de-al doilea copil, plăceri vinovate și cărțile sale.
În numele prințesei moarte de Kenizé Mourad nu e un roman pe care să-l citești și să nu-l mai lași din mână. E o carte care îți cere să o lași să respire, să o guști puțin câte puțin, ca pe un desert oriental leșinător de dulce, dar minunat de aromat.
Grecii antici știau ei ce știau când au afirmat că există o muză a istoriei. Pentru că istoria este o știință, dar exprimarea sa se face în mod artistic. Herodot, Titus Livius, Plutarh și mulți alți istorici antici au fost citiți de publicul larg în primul rând pentru calitățile literare ale operelor lor. În vremuri moderne, Momsen, Charles Diehl și mulți alții au reușit și ei să transpună trecutul în cărți ce s-au bucurat de mult succes.
Mărturisesc că găsesc mereu amuzantă această formă de umor anglo-saxon în care întrebării „de ce? (rostită pe orice tonalitate, de la cea a simplei curiozități benigne până la inflexiunile iritate ce pregătesc lansarea unei contestări) i se răspunde tot printr-o întrebare, în mod deliberat deconcertantă: „de ce nu?. O asemenea replică deplasează discuția, nu neapărat în domeniul derizoriului, dar în orice caz spre un comic lejer unde cu greu mai încap îndârjiri partizane, chiar dacă subiectul le-ar invita în scenă. Și trebuie să admit că un motiv controversat cu bucurie în mediile preocupate de SF s-a dovedit a fi nu o dată cel al asociațiilor „de profil. Hai să le spunem deocamdată așa, fiindcă „de specialitate îmi pare un termen prea pretențios.
În căutarea cuvintelor vii care pot defini feluritele nuanţe şi manifestări ale amorului, fie că este amorul curtoazie sau amorul intim care lasă garda politeţii excesive jos (Cum am dresat un melc pe sânii tăi), fie că este cel declarat în epistole şi în scenarii florale din a doua parte a volumului