Ray Kluun este scriitorul olandez care și-a pus viața pe tavă printr-o serie de cărți despre episoade mai mult sau mai puțin delicate. A început cu volumul O femeie la doctor, a continuat cu Văduvul, Cum mi-am însărcinat soția ș.a. Prima carte a sa tradusă în România este O femeie la doctor și prevăd că va stârni comentarii acerbe din partea puritanilor și a monogamilor. Mă întreb însă câți dintre ei ar avea curajul să-și exhibe slăbiciunile și cele mai puternice temeri într-o carte-confesiune.
Pe scurt, este vorba despre un bărbat care, în timp ce soția îi este măcinată de un cancer la sân, adulterează pe unde apucă și spre final se mai și îndrăgostește de altă femeie. 
Îl urâți deja, nu-i așa? Cum poate să fie atât de cinic și egoist și să se îngrijească mai mult de nevoile sale priapice decât de biata femeie care agonizează? Cum poate să își neglijeze familia ca să petreacă niște seri în compania altor femei? Cum de nu e măcinat de remușcări? Să explicăm, zic…
Stijn van Diepen este un specialist în marketing care are o viață de familie minunată, o soție frumoasă – Carmen, o fetiță angelică – Luna, niște prieteni de beție și o agendă cu datele câtorva femei dispuse să îi condimenteze viața sexuală din când în când. Știți cum se spune, nu poți mânca prea mult caviar deodată, trebuie să mai încerci și niște feluri ordinare. „Sunt un hedonist care suferă de monofobie“, mărturisește chiar el, la începutul cărții. Adică un bărbat care a avut curajul să se însoare și să aibă un copil, în ciuda faptului că ideea de a avea o singură parteneră de sex îl îngrozea. „Monofobul e dependent de adrenalina pe care i-o dă faptul că-și înșală partenerul. Monofobul a învățat să-și reprime sentimente de genul părere de rău sau vină – ambele o frână în calea înșelatului repetat, la oamenii normali. Monofobul se autosugestionează că, de fapt, el (sau ea, dar mai degrabă el) nu îi face nici un rău partenerului de viață când și-o trage cu cine apucă“.
Vestea că soția sa are cancer la sân are efectul unui duș rece, pentru o vreme. Este începutul unei perioade complicate, frustrante, aglomerate, apăsătoare. În ciuda comportamentului de prădător sexual, eroul nostru face tot ce-i stă în puteri pentru a-i fi alături soției la ședințele de chimioterapie și la întâlnirile cu medicii. Pentru că Stijn susține că în timp ce corpul și spiritul îi erau monofobe, inima îi era monogamă…până la un moment dat.
N-am să vă povestesc capitol cu capitol, dar vă recomand această carte ca să înțelegeți și să judecați mai puțin aspru reacțiile partenerilor în situații de criză. Există statistici care arată că după pierderea partenerei, bărbații au de trei ori mai multe șanse decât femeile să se recăsătorească. Și există studii genetice care spun că bărbații sunt de fapt sexul slab, iar morganatica lor putere este determinată de instinctul feminin de conservare a speciei.
Urmăriți citatele de la început de capitol, sunt extrem de bine alese; v-ați putea construi o hartă mentală a unei iubiri brăzdate de suferință, slăbiciune și sensibilitate…sau un playlist care să însoțească lecturi viitoare.