Mă gândeam dacă există vreo carte pe care să o poți face cadou oricui, chiar și unui literat prețios, chiar dacă nu știi nimic despre preferințele de lectură ale cuiva. Până la urmă, după ce am scos din listă albumele de artă, volumele septice de cultură generală și bestseller-ele pe care teoretic toată lumea și le-ar dori, am ajuns la concluzia că Agatha Christie și Raymond Chandler sunt alegerile finale – și așa împăcăm și feministele și machiștii.
Agatha Christie e un autor clasic, nimeni nu mai scrie ca ea. Iar numeroasele titluri traduse în română oferă tot atâtea posibilități de alegere a unei cărți frumoase.
Dar despre Raymond Chandler vreau să vorbim aici, pentru că este un autor extraordinar, care merită, măcar postum, o recunoaștere evidentă. Pentru că el înseamnă 
pentru literatura americană ceea ce Christie înseamnă pentru cea europeană: un autor inovator, care a construit personaje memorabile, devenite repere pentru literatura secolului XX.
După ce în tinerețe scrisese poeme și recenzii pentru reviste londoneze, Chandler și-a început adevărata carieră scriitoricească relativ târziu, în Statele Unite, când se apropia de 50 de ani și nu găsea de lucru. Fusese unul dintre directorii unei companii petroliere, dar din cauza problemelor cu alcoolul a fost concediat. Ajuns aproape în mizerie, de la un venit de 10.000 de dolari pe lună, Chandler a făcut mai întâi niște cursuri de scriere creativă. Apoi, la insistențele soției, care a crezut întotdeauna în talentul lui, a început prin a colabora la reviste (pulp magazines) scriind mici povestiri cu detectivi, din care ulterior a dezvoltat unele dintre cele mai bune romane ale genului.
Modelele sale literare erau Charles Dickens, Henry James, Ernest Hemingway. În 1939 i-a apărut primul roman, The Big Sleep – Somnul de veci, iar restul este… istorie literară. Philip Marlowe a fost personajul care l-a adus pe Chandler în atenția Hollywoodului și astfel a început să colaboreze la scrierea de scenarii. A fost unul dintre colaboratorii lui Hitchcock și se spune că nu prea s-au înțeles – Chandler insista pe respectarea scenariului, Hitchcock pe impactul vizual al unor scene, în detrimentul dialogului.
Stilul de scris al lui Chandler probabil i-a scurtat mult viața. Obișnuia să scrie și să bea, așa că după un capitol-două adormea. Se trezea și continua cu scrisul și băutul…până cădea lat. Este antologică istoria scenariului The Blue Dahlia, pentru care a fost nominalizat la Oscar: în fața casei sale așteptau două limuzine, fiecare cu șoferul său și trei secretare la bord. Una scria ce dicta Chandler, alta corecta, una ducea la studio noua bucată de scenariu; alte două făceau mici drumuri domestice – una la medicul familiei (care avea misiunea de a-l mai trezi pe autor din beție, injectându-i glucoză), cealaltă se ocupa de aprovizionare. Ultima o însoțea pe soția scriitorului, aflată la acea vreme într-o stare critică de sănătate.
Ca să prindeți gustul prozei chandleriene vă recomand volumul Voi aștepta. Povestiri polițiste 1, care include unele dintre cele mai bune nuvele din perioada de început și unde veți face cunoștință cu legendarul detectiv Philip Marlowe. În ianuarie 1935, povestirea Ucigașul din ploaie îl prezinta pentru prima oară pe detectivul Philip Marlowe. Sarcastic, dur și băutor de calibru, Marlowe rămâne un om al onoarei, un cavaler al secolului XX, cu diplomă de universitate și înclinații lirice. Douăzeci de ani și șapte romane mai târziu, Marlowe devine sinonim cu termenul „detectiv particular“, iar creatorul său, maestru absolut al școlii americane hard-boiled a romanului polițist.
Și dacă vă tentează o carieră literară în domeniul romanelor de suspans, iată decalogul lui Raymond Chandler.