Le recomand Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero şi Leandru cititorilor îndrăgostiţi de proza lui Boris Vian. Ei vor putea regăsi în romanul scris de Milorad Pavic aceeaşi realitate ce se topeşte în visele cu tentă suprarealistă, miturile re-prelucrate într-un basm contemporan, decorurile banale care se dau la o parte, dintr-o dată, pentru a-i face loc unui spaţiu ireal, dar şi fragilitatea întâlnită la personajele din Spuma zilelor. Lui Milorad Pavic i s-a zis, de multe ori, scriitorul viselor. Niste vise în care lumea pare mult mai clară, iar personajele se pot scălda liniştite în propriile himere.
Hero este o studentă la chimie, dornică să predea limba franceză în timpul ei liber pentru a se întreţine. Pare venită din altă lume, are părul până la călcâie, gât de lebădă, un ochi feminin şi altul masculin. Ea îi predă lecţii unei copile inexistente, deşi părinţii se comportă de parcă ar fi prezentă, dar şi fratelui acesteia, care încurcă timpurile verbelor. Intrând în casa elevilor pe care îi meditează, Hero păşeşte, de fapt, într-o lume bizară, transformându-se, la rândul ei. Cei doi copii nu mai pot conjuga verbele la 
timpurile prezent şi trecut. Treptat, şi Hero va uita prezentul şi trecutul. Nu va mai trece nici examenul de licenţă, deoarece nu mai poate exprima ordinea corectă a etapelor dintr-un experiment realizat în laboratorul de chimie. Singurul reper neschimbat din lumea lui Hero este caietul unde îşi povesteşte visele, inventariind obiectele şi fiinţele apărute în ele.
Pentru a scăpa de întâmplările stranii din casa unde predă limba franceză, Hero se mută la Praga, oraşul unde fratele său este un talentat student la Conservator. Acesta este singurul care ştie despre visurile artistice ale lui Hero. Ea şi-ar fi dorit să fie scriitoare, dar nici o editură nu i-a primit manuscrisele, de aceea decide să-şi publice câteva proze scrurte într-o maniera inedită-le introduce în compoziţia operelor pe care le traduce din limba franceză, scrise de mari autori precum Anatole France sau Pierre Loti. Numai fratele său va descoperi secretul fragmentelor-intruse.
Alături de fratele ei, Hero va trece prin multe peripeţii, la periferia unei realităţi unanim consfinţite. Îşi vor cumpăra bilete pentru spectacolul unei trupe de teatru inexistente, care “dorea” să pună-n scenă o piesă despre Hero şi Leandru. Între timp, unul dintre personajele din scrierile protagnistei va povesti despre oamenii treziţi în sufletul altcuiva, iar Hero va fi sedusă pentru a i se transmite fratelui ei un mesaj din alt secol. Acest mesaj pare să fi fost închegat din amintirile unui sârb rătăcitor, pe nume Leandru…dar acesta face parte din cea de-a doua jumătate a romanului.
Leandru trăieşte într-o localitate de pe teritoriul Serbiei, aşa cum era delimitat în secolul al XVII-lea. Vrea să înveţe alfabetul, dar va rămâne, multă vreme, la prima literă, pe care o vor forma liniile care unesc viitoarele sale ctitorii, dar înainte să ajungem cu povestea până acolo, trebuie să mai aflăm câteva detalii referitoare la personajul straniu, devenit firesc în opera lui Milorad Pavic. Acest Leandru este împrumutat de trupa unui lăutar bătrân care vrea să ajungă la Ţarigrad. Când trupa se destramă, Leandru se apucă de negoţ, încearcă apoi viaţa sub de sub straiele monahale, sfârşind prin a lupta împotriva invaziei otomane din Balcani, într-un mod aparte.
Romanul scris de Milorad Pavic are farmecul unui basm suprarealist şi candoarea picturii naive restaurate în atelierul unui artist contemporan. Lectura va deveni o scurtă ieşire din cotidian, labirintul fanteziei perpetue înlocuind realitatea. Dacă nu aţi mai citit vreo carte scrisă de Milorad Pavic până acum, merită să vă începeţi călătoria prin universul său! Acest roman oglindeşte cel mai bine creativitatea exuberantă a scriitorului. Veti regăsi câte puţin din realismul magic, din atmosfera stranie ţesută în proza lui Boris Vian sau a lui Agopian, dar şi o fărâmă din fantasticul bine camuflat în real de Mircea Eliade.