Am citit de curând o carte minunată, Soția din Paris, de Paula McLain, apărută anul acesta la Humanitas Fiction. Pot spune cu mâna pe inimă că mi-a plăcut foarte mult s-o citesc și mai pot spune că traducerea Iuliei Gorzo te face s-o savurezi cu încântare.
Am urmărit să văd cum a fost primită cartea și am aflat că este bestseller. Am citit comentariile cititorilor și prezentările cărții făcute de jurnaliști și m-am bucurat să constat că o carte care se referă la anii 1920-1930 poate interesa atât de mult și poate reaprinde gustul pentru multele aspecte pe care volumul le descrie. 
Mă refer la Parisul acelor ani, la viața literară și artistică din acea epocă, la relația dintre Hardley Richardson și Ernest Hemingway, ea fiind prima lui soție, la lumea expaților care se bucurau de boema pariziană, la personalitatea lui Hadley și cea a lui Hemingway și la povestea lor de iubire, eșuată după cinci ani de căsătorie.
Era un timp în boema pariziană în care căsătoria exista ca aspirație feminină puternică, față de care un bărbat consimțea vrând-nevrând, dar amantlâcul, traiul în trei, era privit cu multă înțelegere și chiar cu gândul că modernitatea nu trebuie să te facă să strâmbi din nas la tentațiile vieții. Constrângerile puteau fi îmblânzite prin complicitate.
Cartea este scrisă la persoana întâi, ca și cum Hadley își povestește dragostea și decăderea iubirii dintre ea și Hemingway. Adesea cititorul uită cu desăvârșire că vocea este a Paulei McLain, dar autoarea s-a înarmat cu o bogată documentare și cu o aplecare nemăsurată asupra subiectului ei. Chiar dacă Hadley Richardson este povestitoarea, în toată cartea este prezent Hemingway, pentru că nu personajele sunt cele care ne rămân în minte, ci relația dintre cei doi. O relație care are viață, are început și sfârșit.
Este interesant cum o percep femeile cititoare pe Hadley – oare se identifică ele cu ea? – și cum o percep bărbații cititori și la fel putem gândi când ne referim la Hemingway. Într-un interviu cu Paula McLain ea spune că bărbații care au comentat cartea s-au arătat doritori de a avea destinul lui Hemingway, dar femeile care au comentat cartea au afirmat că nu și-ar dori să fie eroine ale cărților lui Hemingway. Să fie acest lucru legat de faptul că până la urmă din iubirea lor n-a rămas nimic, că după ce s-au despărțit Hadley nu s-a mai întâlnit cu el decât de vreo două ori?
Poate că cineva ar putea crede că Parisul i-a despărțit treptat pe Hadley și Ernest, le-a erodat relația așa cum apa surpă pamântul. Poate că am putea gândi că dacă rămâneau în America după căsătorie și n-ar fi plecat la Paris, relația lor nu se termina după cinci ani, poate dura mai mult. Oricum, cine citește cartea va ajunge la concluzia mea. Pentru mine relația lor, așa cum apare în carte, este o bună exemplificare a vorbelor lui Ortega y Gasset: „o iubire moare pentru că a fost o proastă alegere“.
Nu spun că cei doi nu s-au iubit, dar iubirea lor s-a poticnit într-o nepotrivire imposibil de depășit. Și dacă Hadley se putea potrivi cu mulți bărbați așa cum era ea, Hemingway nu se putea potrivi cu cineva. Mai ales când a ales-o pe Hadley. Avea doar douăzeci și unu de ani. Și poate că vârsta nu era ceva esențial. Ce, nu există relații durabile, stabile, începute de timpuriu? Dar Hemingway era setos de celebritate, de glorie, era cumplit de nărăvaș și dornic de aventură și duplicitar în amor, pe când ea era o femeie pentru care iubirea se exprima în domesticitate, în banalul cotidian și confortul aproape autist al căminului. Viața ei la Paris a fost o aventură, o scurtă nebunie, după care a căzut în monotonia conjugală care pentru ea era iubirea.
Hemingway pare un bărbat pe care nici o femeie nu l-ar putea dori ca soț. Gertrude Stein, care i-a fost prietenă la Paris, a spus că el avea brutalitatea unui Kansas City boy, era sălbatic, arogant, egoist și fascinat de lume, de oameni, de viață, de animale, de tot.
Cartea dezvăluie fiecărui cititor poate altceva, dar în același timp îl obligă să gândească iubirea, destinul individual și cel de cuplu, contextul în care oamenii își trăiesc dragostea sau ceea ce cred ei că este iubire.