Sau, de fapt, ştiţi ce? Nici nu mai contează naţia, ci numai trasele fine care ne amintesc despre originea, tradiţiile, rădăcinile noastre. Căci globalizarea îşi infiltrează tentaculele cam peste tot şi nimeni nu scapă de contaminarea celui de alături, căci globalizarea pare a fi viitorul, cu bunele şi cu relele sale.
Unul dintre avantajele globalizării ar fi că ajungi să cunoşti mult mai lesne lumea, pare să ne spună Shafique Keshavjee în Prințesa și Profetul. De pildă, Mary este o 
englezoaică în plină vîrstă tînără, trimisă cu serviciul său pretenţios şi important în India. Acolo îşi găseşte timp de căutat şi descoperit faţetele unei ţări pline de spiritualitate, de noutate, de ciudăţenie pentru ochii şi sufletul unui occidental, dar şi de mizerie, sărăcie, prostituţie, violenţă, guvernate de un alt set de legi decît cel cu care a fost ea obişnuită, legi care uneori se luptă între ele şi nimeni nu iese învingător.
Joseph este un propagator de idei, care a fost la un moment dat căsătorit cu o femeie din România, pe nume Magdalena, ce în treacăt a practicat şi puţină prostituţie. Joseph, dar şi alte personaje cu calităţi predicatoare exacerbate de autor, ne plictiseşte pe alocuri cu speech-urile motivaţionale, înălţătoare, spirituale, dar atât de didactice încât pe alocuri te simţi în bancă, la şcoală, şi te întrebi dacă ai voie să te opreşti din lectură pentru a te duce până la toaletă. El ar fi profetul, un profet modern, a cărui alură şi statură de sfînt al zilelor noastre nu-l împiedică să se înamoreze de Mary.
Totul pare să se îndrepte înspre americanizare – globalizarea asta înseamnă, ca să fim sinceri, şi autorul aruncă acest lucru fără a părea că se poate îndoi cineva de el. Religiile sunt şi ele prezente, dar se întretaie, sunt multe şi încearcă o organizare proaspătă şi originală. Este o nouă orânduire, o schimbare, un cutremur, iar adaptarea la orice schimbare este dificilă şi scandaloasă, ici şi colo. Keshavjee încearcă să explice şi să gireze premisele unei lumi noi, care, deşi tinde către uniformizare şi repetabilitate, are puterea să-şi reafirme, din când în când, nuanţele personale şi specifice. Povestea e amară la final, dar are şi sclipiri de speranţă. Până la urmă a fi sa nu a fi înghiţit de globalizare rămâne şi la alegerea fiecăruia dintre noi.
Autorul reprezintă cel mai bine ideea de globalizare, pe jumătate fără să fi intenţionat acest lucru. Shafique Keshavjee s-a născut la Nairobi, Kenya, în 1955, este originar din India, este pastor reformat în Elveţia. A fost profesor de teologie până în 2010, admirând şi aprofundînd, printre altele, opera şi gândirea lui Mircea Eliade. Tragedia lui personală pare a fi o încercare de a rezista în lumea sa plină de religie, pe care o iubeşte şi o studiază asiduu. În 2005, fiul său, Simon, a murit de leucemie, la vârsta de 13 ani şi jumătate, nu înainte de a scrie, ajutat de tatăl său, o carte, pe care a terminat-o cu două zile înainte de a deceda.