Pe lângă istoria cea măreață, ce descrie bătălii eroice, creșterea și descreșterea imperiilor, precum și evoluția unor personaje admirabile sau abominabile, există și-o istorie a lucrurilor mărunte, a lucrurilor care nu modifică desfășurarea evenimentelor, dar care au existat și merită cunoscute. Într-un mod bizar, asemenea lucruri mărunte trezesc uneori un interes deosebit și oamenii obișnuiți sunt pasionați de ele, dar istoricii le tratează cu oarecare suspiciune, nefiind convinși că merită să le bage în seamă sau să le considere doar niște bârfe lipsite de importanță. Decese ciudate, prinți care au supraviețuit în mod miraculos unor catastrofe și care apar să-și revendice tronul – adică treburi suspecte în sine și nu prea demne de încredere – au existat de când există istorie. Revolta falsului Nero, răscoala lui Emilian Pugaciov (care pretindea că-i țarul Petru al III-lea, care scăpase ca prin minune de asasinii tocmiți de soția sa) sunt doar câteva exemple de false identități. Dar există în istorie nenumărate cazuri în care persoane 
care au susținut că-s de origine înaltă n-au declanșat nici revolte, nici războaie civile, ci s-au mulțumit să-și pretindă drepturile (fără a reuși niciodată să le obțină, însă fără să se poată demonstra că nu erau ceea ce susțineau că sunt). Viața și pretențiile lor au fost studiate de istorici ca niște ciudățenii, ca niște enigme ce nu puteau fi rezolvate din cauză că nu existau suficiente informații, deci fiind imposibil să se decidă dacă au fost niște impostori sau niște năpăstuiți ai sorții.
Scriitorul Pierre Bellemare și istoricul Jean-Francois Nahmians au scris – printre multele lor cărți – un volum intitulat Mari enigme ale istoriei. Cărți despre enigmele istoriei sunt multe, însă aceasta este una aparte. Merită citită nu numai din cauză că a fost scrisă cu mult talent, ci – mai ales – pentru că titlul său adevărat (pe care editura l-a modificat din cine știe ce motiv) este Adevărul cel teribil: 26 de mari enigme ale istoriei rezolvate în sfârșit.
Pentru că scopul celor doi autori nu-i doar cel de a ne povesti despre enigme ale istoriei, ci de a ne oferi soluții, de a ne arăta care a fost adevărul. Sigur, în zilele nostre, când putem face teste ADN, putem afla cu ușurință dacă o persoană face parte dintr-o anumită familie. Astfel, enigma Anastasiei sau a lui Ludovic al XVII-lea pot fi lămurite definitiv. Pe de altă parte, timpul a permis scoaterea la iveală a multor documente, au apărut mărturii neașteptate, s-au putut face corelații între fapte aparent fără legătură, adică multe enigme n-au mai rămas enigme.
Autorii mai fac un lucru: în încercarea de a lămuri o enigmă merg pe urmele informațiilor. Cine l-a făcut celebru pe Omul cu masca de fier? Voltaire. De unde avea el informația respectivă? Și, din document în document, se ajunge la o concluzie indubitabilă.
V-am descris, în mare, cele două metode principale folosite de autori: folosirea de teste ADN, analize chimice și alte probe care pot lămuri enigma; descoperirea surselor documentare, în principal cele care au declanșat apariția scandalului, și analiza veridicității lor.
Cartea despre care vă vorbesc constă în examinarea a douăzeci și șase de enigme istorice. Majoritatea lor sunt cunoscute – măcar în treacăt – de toți iubitorii istoriei, și nu numai. Cine a fost cea care susținea că-i marea ducesă Anastasia? Avea vreo legătură cu familia imperială a Romanovilor? Cine a fost Omul cu Masca de Fier? A existat blestemul lui Tutankhamon? Care a fost cauza morții lui Emile Zola? Dar a iubitei lui Carol al VII-lea, Agnes Sorel? Ce știm despre monstrul din Loch Ness? Moartea lui Napoleon a fost naturală? Și dacă nu, cine ar fi vrut să-l ucidă? A existat o comoară a templierilor? Și dacă da, pe mâinile cui a ajuns? Oare moștenitorul tronului Austriei, Rudolf de Habsburg, s-a sinucis, și de ce?
Acestea sunt doar câteva dintre enigmele analizate de cei doi autori. Metoda folosită e menită să-i cucerească pe cititori: mai întâi, este descris evenimentul istoric, așa cum este cunoscut de publicul larg. Astfel, cei care nu cunoșteau enigma respectivă sunt familiarizați cu ea. Abia după ce ne trezesc interesul, cei doi încep să analizeze faptele, să scoată la iveală dovezi și contradicții… și, pas cu pas, ne conduc către o concluzie logică și de necontrazis.
Am avut parte de o lectură incredibil de plăcută – și de aceea nu mă pot abține să nu vă recomand cartea și pe autorii săi.