Caietul Mayei, de Isabel Allende (editura Humanitas Fiction) este o poveste contemporană, așa cum nu te aștepți să citești și te miri că există. O pildă pentru părinții de adolescenți și ceea ce poate face anturajul în cazul lor. Un exemplu cum o familie unită de dragoste se poate destrăma cât ai clipi când un membru dispare din peisaj.
„Jumătate din problemele lumii s-ar rezolva dacă fiecare dintre noi ar avea un bunic proiector în loc de un superego exigent, pentru că marile virtuți apar grație iubirii“, afirmă personajul central al cărții.
Caietul Mayei, este și o reflectare a lumii drogurilor și sexului care poate pune stăpânire pe tineri, indiferent de mediul din care provin.
Povestea din carte pendulează între SUA şi Chile, împletind mai multe fire narative. Pentru a scăpa de infernul heroinei, tânăra Maya Vidal se refugiază pe o mică insulă din arhipelagul Chiloe, printre oameni simpli, dominaţi de lumea magică a miturilor, care îşi abandonează cu greu tradiţiile.
„Trocul e un element esențial al economiei acestor insule. Schimbă cartofi pe pește, pâine pe lemne de foc, pui pe iepuri, multe servicii se plătesc cu produse“.
Aici Maya îşi va recăpăta echilibrul şi încrederea în sine şi în ceilalţi, deși nu te-ai fi așteptat să se adapteze sau să-i placă acest loc unei tinere provenită și crescută în cultura americană. „Descoperisem că în scris fericirea nu servește la nimic – fără suferință nu există poveste“.
Maya Vidal, personajul central, este o tânără abia trecută de pragul adolescenţei, născută în California, care ajunge în lumea interlopă după ce-i moare bunicul Popo la care a ținut foarte mult. „Moartea e pentru alții, nu pentru cei care-i iubim“, spune Maya. Pe fondul abandonului de către mamă la o vârstă fragedă, apoi a neglijenței tatălui, tânara se vede fără puncte de reper și la 16 ani adoptâ toate viciile societății americane: descoperă lumea drogului și a sexului. „Tristețea era cu mine, nu vroiam să mă vindec de ea ca de o răceală“, sunt cuvintele de justificare a faptelor. Își pierde virginitatea din teribilism și se încarcă cu adrenalină alături de alți prieteni de vârsta sa, terorizând pe toată lumea din jur. După o perioadă la dexintoxicare, fuge din ospiciu și ajunge la Las Vegas, unde devine plasatoare de droguri. Când protectorul său moare, își satisface dependența de droguri prin furt și prostituție. După ce se salvează cumva, bunica Nini o trimite pe Maya pe o insulă din Chile, în casa antropologului Manuel Arias (despre care află ulterior că e bunicul său adevărat), pentru a se ascunde de interlopii care o căutau.
Am mai notat din vorbele Mayei:
„Nini (bunica) spunea că partea cea mai sexy la o femeie sunt șoldurile, pentru că indică posibilitățile ei de reproducere, iar la bărbați sunt brațele, pentru că denotă capacitatea pentru muncă“.
„Un trup de bărbat poate fi obiect de studiu ani în șir, înveți punctele sensibile și cum să le stimulezi, fiecare loc trebuie atins altfel, unele nici nu trebuie atinse, ajunge să sufli peste ele; fiecare vertebră are povestea ei“.
„Pe copii și nepoți îi iubești necondiționat, nu și pe partener“.
„Dependența de iubire n-o să-ți distrugă nici sănătatea, nici viața, însă trebuie să înveți să faci diferența între obiectul dragostei și sentimentul de a avea inima deschisă“.
„Dacă ești în stare să iubești mult, vei și suferi mult”.
Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Îşi petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani şi lucrează ca ziaristă. În 1982, primul său roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant şi devine imediat bestseller internaţional. În 1984 publică Despre dragoste şi umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) şi Planul infinit (1991). Un an mai târziu fiica scriitoarei moare în urma unei crize de porfirie. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De acelaşi succes se bucură insolitul volum Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) şi Portret în sepia (2000), volumul de memorii Ţara mea inventată (2003) şi romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în toamna lui 2007 publică romanul autobiografic Suma zilelor, în 2009, Insula de sub mare, iar în 2011 Caietul Mayei. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters. Mai multe găsiți pe site-ul autoarei, unde ține și un blog actualizat – http://isabelallende.com/.