Când vrei să scrii like a pro

Când vrei să scrii like a pro

Te apuci mai întâi de citit. Manuale de scriere creativă, critică literară, jurnale de scriitor – toate acestea alcătuiesc o bibliografie obligatorie pentru un viitor scriitor de succes.

La noi încă nu există niște cursuri consacrate de scriere creativă, eu chiar mi-aș dori să văd cei mai buni scriitori români vorbind despre stilul lor, despre cum își găsesc temele, cum creează un personaj, cum primesc criticile sau sugestiile de modificare. Totul face parte dintr-un proces extraordinar, iar diferența dintre un bestseller și o carte nu prea bună este dată de mici detalii. Am găsit pentru voi două cărți esențiale de scriere creativă.

Cum să înveți să scrii ficțiune de Anne Lamott este unul dintre cele mai bune manuale de scriere creativă, deși intenția autoarei nu a fost, în mod evident, aceea de a da sfaturi didactice. Anne Lamott și-a dorit să împărtășească o experiență, ale cărei bucurii și dezamăgiri să le fie lecții și altora care și-ar dori să încerce un debut în lumea literară. „Acum 30 de ani, fratele meu mai mare, pe atunci în vârstă de 10 ani, încerca să facă o lucrare despre păsări pentru care avusese la dispoziție trei luni. A doua zi trebuia s-o prezinte la școală. […] Stătea la masa din bucătărie, pe punctul de a izbucni în lacrimi, înconjurat de hârtie, creioane și cărți încă nedeschise despre păsări, pur și simplu împietrit de imensitatea sarcinii sale. Atunci, tata s-a așezat lângă el, l-a îmbrățișat și i-a zis: «Pasăre cu pasăre, prietene, ia-o pasăre cu pasăre»“, mărturisește Anne Lamott. Cartea sa este foarte apreciată de publisherii americani:

„O călătorie pasionantă, generoasă și foarte amuzantă prin lumea unui scriitor și mlaștinile perfide ale acesteia.“ – Los Angeles Times.

„Minunate sfaturi în ceea ce privește scrisul…O carte amuzantă, folositoare și provocatoare“ – New York Times Book Review.

„Un dar pentru noi, muritorii care scriem sau am încercat vreodată să scriem…amuzantă, înțeleaptă, pe rând cârcotașă și blândă – un îndemn să ne trezim și să ne apucăm să scriem acum, cât mai putem.“ – Seattle Times

Cum să scriem bine a fost elogiată pentru sfaturile pe care le conține, pentru claritate și pentru căldura stilului. Este o carte care se adresează oricui vrea să învețe să scrie pentru a publica, indiferent de subiect – oameni sau locuri, știință și tehnologie, afaceri, sport, artă sau propria persoană. Această a 30-a ediție aniversară are în plus o introducere nouă, precum și un capitol special, despre scrierea istoriei familiei și a memoriilor.

Back to top