Iubiri pasionale, trădări, idealuri spulberate, vederi progresiste și curente sociale stranii, alături de personaje remarcabil construite și o intrigă pasionantă care baleiază mai multe planuri temporale fac din Încăperi ferecate una dintre lecturile mele preferate.
Amintind de Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón şi de Oraşul minunilor al lui Eduardo Mendoza, atât ca atmosferă cât și ca includere a Barcelonei în acțiunea cărții, ca personaj pregnant, Încăperi ferecate dovedeşte că scriitoarea catalană Care Santos a dat o lovitură îndrăzneaţă pariind pe istoria citadină.
Când Violeta Lax vine din America pentru a supraveghea renovarea vechiului palazzo moştenit şi a deschide aici muzeul dedicat bunicului său, renumitul pictor Amadeo Lax, poveştile familiei stau încă ferecate în sertarele memoriei. Însă din încăperile ascunse ies fantomele trecutului, iar Violeta înţelege că nici frumoasa ei bunică, Teresa, a cărei dispariţie inexplicabilă a intrigat societatea epocii, nici alţi morţi ai familiei nu-şi vor găsi liniştea până ce istoriile lor nu vor fi dezvăluite. Acesta este momentul care declanșează un montagne-russe temporal care te trimite, cu viteză amețitoare ba în secolul al XIX-lea – ca să înțelegi care-s originile lui Amadeo, ba la începutul secolului XX – ca să vezi ce s-a ales de el în tinerețe, ba te aduce în prezent – ca să culegi ultimele rămășițe ale faimei sale.
Și veți cunoaște niște personaje excepționale, construite cu minuție de ceasornicar. Maria del Roser Golorons este o forță a naturii, neîmblânzită nici de impetuosul ei soț, Rodolfo Lax, nici de moartea fiicei sale Violeta, nici de demența senilă. Rodolfo Lax, soțul ei, este un vizionar și un avangardist social, dar în aceeași măsură inflexibil și dur cu ai săi. O femeie progresistă, o liber-cugetătoare care știa să descopere potențialul celor din jur și să îl încurajeze discret, Maria del Roser este poate cel mai puternic personaj feminin al cărții. Însoțirea sa cu un alt personaj remarcabil, bona Concha, generează un joc de lumini și umbre, căci atunci când stăpâna este sub reflector, slujnica o privește admirativ, iar când aceasta are un moment de cumpănă, cealaltă îi e alături.
Amadeo Lax poate face liniștit obiectul unui studiu psihologic despre mărire și decădere morală, despre cum talentul poate avea drept contrapondere venalitatea, răutatea, inflexibilitatea și superficialitatea. Lui Amadeo îi pasă doar de pictura sa și vrea ca tot timpul reflectoarele să fie îndreptate spre el – poate de aceea, în mod cinic, pe fiul său îl cheamă Modesto, deși dovedește peste ani, în corespondența „cifrată“ purtată cu fiica sa, Violeta, că este un spirit efervescent.
Rivalitatea lui Amadeo cu fratele său Juan, începută în copilărie, de la micile conflicte pentru atenția Conchitei, îi viciază pe amândoi. Amadeo nu se lasă până nu obține ce vrea, iar Juan renunță la tot după ce Amadeo îi ia singura femeie pe care o iubise și o transformă în femeia tuturor. Viața dublă a lui Amadeo, după incidentul nefericit cu frumoasa lui soție, Teresa, este un twist inteligent al autoarei – căci ce naiba să mai scoți de la un personaj care vine de la bordel spunând c-a fost la împărtășanie?
Încăperi ferecate poate fi asemuit cu autoarea sa, Care Santos. De fapt, cred că Violeta, moștenitoarea curioasă, este alter ego-ul literar al autoarei, alături de Modesto, boemul care cutreieră lumea și trimite mesaje aparent stranii. Același parcurs sinuos – a făcut studii juridice, dar apoi s-a dedicat literelor – aceeași căutare perpetuă a poveștilor semnificative, același amestec tulburător de culori în tabloul vieții.
Veți regăsi în descrierile stilului de viață barcelonez frânturi de viață recognoscibile, pe care le-ați auzit de la bunici și străbunici, căci primele patru decenii ale secolului trecut au fost trăite la fel în capitalele europene, cu aceeași efervescență și sete de progres. O lectură care vă va trezi apetitul pentru lucruri frumoase, decoruri elegante și un stil de viață în care lumina lasă foarte puține zone în penumbră.