Perla vrajbei lor

Perla vrajbei lor

„Cred că este o poveste aspră, căreia nu-i lipsesc străfulgerările de frumuseţe“, avea să declare Steinbeck despre un roman mistuitor, precum obsesia protagonistului său pentru o perlă neobişnuită, ce-ar fi trebuit să-l scape de sărăcia extremă.

Perla capătă nuanţele înşelătoare ale  unei legende, conţine înţelepciunea unei parabole şi începutul duios al unui basm despre tihna visată de oamenii cumpătaţi în faţa ispitelor, dar  nesăţiosi când au dat peste lada miturilor păstrate. Sunt oamenii unui Mexic scindat între tenacitatea mercantilă a conchistadorilor şi moştenirea vechilor precolumbieni, ai căror urmaşi au fost împinşi la marginea societăţii şi a „oraşelor din piatră şi tencuială“. John Steinbeck a scris un roman acaparant, de-o luminozitate cutremurătoare.

Din tată-n fiu se povesteşte, în micuţul oraş mexican La Paz, despre Kino, pescuitorul care a găsit pe fundul apei Perla Lumii. Când a plecat în larg pentru a căuta perle, nu a vrut decât să înduplece un medic din oraş ce-a refuzat să-l trateze pe abia-născutul Coyotito, înţepat de un scorpion. Pentru doctorul căruia îi lipsea fastul capitalelor europene, Kino şi neamul său erau doar nişte indigeni sălbatici, mereu lipsiţi de bani, care n-ar fi trebuit să se aventureze dincolo de colibele de nuiele, construite în afara oraşului, lângă mangrove şi estuar. Sperând să prindă nişte scoici cu perle înainte ca otrava să-şi facă efectul în corpul micuţului Coyotito, Kino începe căutarea, în timp ce Juana, soţia lui, rosteşte incantaţiile ce-ar fi trebuit să-i înduplece pe zei. Când apele se limpezesc şi lumina pătrunde în adâncuri, personajul central găseşte cea mai mare şi mai frumoasă perlă care-a existat vreodată în acele părţi ale lumii.

Pentru locuitorii colibelor de nuiele, descoperirea unei perle rare însemna de fapt găsirea lozului câştigător. De când i s-a dus vestea în oraş, Kino devenise, în mintea localnicilor, posesorul unei averi inestimabile, ce-ar fi trebuit să-şi împartă norocul cu toţi. Cerşetorii de pe treptele catedralelor, medicul ce s-a facut nevăzut când a venit la poartă un băştinaş amărât, preotul care-şi tot sfătuia enoriaşii cu spirit de aventurieri să nu-şi părăsească locul natal pentru a căuta bogăţii şi (mai ales) negustorii de nestemate visau la Perla Lumii. Nu numai fascinaţia pentru acea curiozitate de pe fundul mărilor îi unea. Mai presus de toate rămânea dorinţa lacomă a fiecăruia de-a obţine preţul cel mai mic, sperând să păcălească un indigen pe care l-au crezut întotdeauna un ignorant.

În jurul perlei s-au ţesut visuri şi au fost atrase năzuinţele îngropate-n fiecare. Oraşul s-a trezit din amorţeala toropelii, iar sufletele oamenilor s-au deschis precum scoicile uitate-n aburi pentru a dezvălui adâncimile sumbre ale vanităţii şi ale dorinţelor. Cu toţii se lăsau mânaţi de ancestrala teamă de-a nu mai ajunge la împărţirea unei prăzi cum nu s-a mai văzut. Nici nu apucase Kino să vină cu Perla Lumii la târgul oraşului când planurile de înavuţire ale fiecăruia dăduseră în clocot. Medicul îngâmfat şi leneş deja se imagina la masa unei cafenele pariziene în timp ce-si amintea de sumele frumuşele dintr-un trecut galant, când ţinea şi-o nevastă, şi-o amantă, iar negustoraşii de mâna a doua îşi construiau din iluzii o prăvălie dichisită.

Kino, care toată viaţa s-a temut de cele două rele care macină zilele săracului-foametea şi boala, are visuri ceva mai simple: haine curate pentru el şi Juanita, nişte bani pentru slujba de botez a copilului său, o puşcă de vânătoare pentru a mai uita puţin de veşnicia turtelor de porumb şi posibilitatea de-a-l trimite, în viitor, pe Coyotito la şcoală. De fapt, şcoala era marea salvare a familiei sale. Îl visa pe Coyotito stând în faţa unor cărţi uriaşe în timp ce descifra lumea complicată, astfel încât să o poată înţelege şi el, şi Juanita, să nu-i mai păcălească nimeni. Dar goana localnicilor după uriaşa perlă se dovedeşte a fi o luptă pe viaţă şi pe moarte. Uitându-se la ea, Kino ştie că-n palmele sale ţine graniţa dintre fericire şi năpastă, dintre lumea băştinaşilor păgubiţi mereu la târgul bijutierilor ahtiaţi după nestematele mărilor şi lumea celor din casele mari, făcute din piatră, nu din nuiele.

Pietrele scumpe şi perlele sunt valoroase atâta vreme cât pot întreţine legende în mintea privitorilor. Steinbeck reuşeşte să deturneze născocirile febrile ce-au roit mereu în jurul obiectelor preţioase în direcţia unei scrieri de la care pornesc înterpretări nesfârşite. Perla devine simbolul unei lupte personale împotriva segregării culturale, deoarece simplul act de vânzare-cumpărare devine un război subtil între moştenitorii conchistadorilor şi băştinaşi, dar şi un simbol al psihicului măcinat de patimi şi temeri.

Umanitatea descrisă de autor păstrează întunecimea unei lumi bântuite de obsesii, dar şi lumina unei culturi arhaice, păstrate sub forma unor poveşti cu tâlc, devenite cântece. În timp ce urmărirea lui Kino de către vrăjmasii care-i vor perla cu preţul vieţii are dinamismul specific unui film de acţiune, plin de imagini ale pericolului, ce-ţi accelerează pulsul, în mintea protagonistului se derulează o coloană sonoră compusă din cântecul familiei, al duşmanului şi al morţii, pe care le-a mostenit de la stramoşii obişnuiţi să-şi frământe dramele în cântece, asa cum femeile aztecilor transformau boabele de porumb în aluatul încins pe vatră.

Back to top